Ne primesc europenii în Spațiul Schengen? Cum vor fi afectați românii

spatiul_schengen.jpg

romania vrea sa fie primita in spatiul schengen
Intrate în UE în 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit să fie primite în Spațiul Schengen în luna martie 2011, însă a fost amânată intrarea. Țările europene s-au opus motivând corupția din țara naostră. Avem șanse în februarie 2019
FOTO: adevarul.ro

Intrate în UE în 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit să fie primite în Spațiul Schengen în luna martie 2011, însă a fost amânată intrarea. Țările europene s-au opus motivând corupția din țara naostră. Avem șanse în februarie 2019. Cum vor fi afectați românii?

Româna și Bulgaria sunt state UE din 1 ianuarie 2007 și, de atunci, așteptăm să fim primi și în Stațiul Schengen. În prezent, atât România, cât şi Bulgaria aplică în mod parţial cerințele Schengen, iar controale sunt efectuate la frontierele ambelor ţări.

Ne primesc europenii în Spațiul Schengen?

Pe 11 decembrie, Parlamentul European a aprobat o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind aprobat cu o largă majoritate de către europarlamentari. 

Însă, Parlamentul European are doar un rol consultativ în procedura decizională de extindere a spaţiului Schengen. Decizia finală va fi luată de miniştrii europeni de Interne în cadrul Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne) şi este nevoie de unanimitate.

Motivul oficial este că cele două țări au lipsuri în domeniul reformelor în justiție și din cauza corupției. A contribuit și amploarea fenomenului migrației, precum și că România și Bulgaria reprezintă frontiera de est a UE și trebuie securizate.

Cum vor fi afectați românii

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa. Statele membre au eliminat controalele pentru persoane la frontierele dintre aceste state, fără prezentarea actelor de identitate și fără opriri de control. Dacă se va aproba, România va fi admisă în spațiul Schengen în două etape: suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre.

Ce este Spațiul Schengen

Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, printre care Belgia, Franța, Germania, Luxenburg, Portugalia, Spania, Țările de Jos, Elveția, Liechtenstein, Norvegia, Islanda.

Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind aprobat cu o largă majoritate de către europarlamentari. 

Decizia integrării aeroporturilor bulgare în Schengen va fi luată de miniştrii europeni de interne în luna februarie 2019, reuniune care va fi prezidată tocmai de România.

Loading...