«Ne iau banii, deși n-am făcut credit»

Ultima actualizare:

    Soţii Rus au ieşit cu  pancarte în faţa băncii
Soţii Rus au ieşit cu pancarte în faţa băncii

Culmea „ingineriei” financiare! Doi soţi din oraşul Năsăud sunt executaţi silit de 8 ani de CEC Bank, după ce fosta lor angajatoare a luat credite în valoare totală de 500.000 de lei pe numele lor, folosindu-se de acte false.

În anul 2007, Irina Carşai a obţinut de la CEC Bank 12 credite, pe numele a tot atâtea persoane, cărora le-a semnat adeverinţe false de venit. Printre persoanele care au căzut în plasa femeii, care pe atunci deţinea un restaurant în Bistriţa-Năsăud, s-au numărat Saveta şi Simion Rus. Cei doi, care fuseseră angajaţi ai femeii, au fost convinşi de aceasta să gireze pentru un credit pe care voia ea să îl ia, care nu trecea de 10.000 de lei. Soţii Rus spun că s-au prezentat la bancă, unde li s-au pus în faţă mai multe hârtii cerându-li-se să le semneze, scrie adevarul.ro.

După doi ani, s-au trezit cu anchetatorii la uşă, care i-au anunţat că erau milionari şi că luaseră două credite în valoare totală de 500.000 de lei. Pentru ca totul să dea bine în acte, Irina Carşai a emis şi adeverinţe false de venit, cu salarii colosale. În total, Carşai, care i-a avut complici pe soţul său, pe fiul său şi pe un ofiţer de credite de la CEC Bank, a obţinut 2,7 milioane de lei, bani care i-au fost viraţi direct în cont, fără ca titularii de credit să vadă vreun leu. 

„În vremea în care s-au scos aceste credite eu eram şomeră, iar soţul era pensionat pe caz de boală. În adeverinţele false pe care le-a făcut doamna Carşai aveam venituri de 6.000-7.000 de lei. Nici preşedintele ţării nu avea un asemenea salariu pe vremea aceea“, mărturiseşte Saveta Rus. Vinovaţii au fost condamnaţi, iar aceeaşi instanţă a stabilit ca banii să fie recuperaţi de la Irina Carşai. 

Disperaţi, oamenii protestează de două săptămâni zi de zi în faţa sucursalei din Bistriţa a CEC Bank. „Am intrat o singură dată în instituţia aceasta (n.r. - CEC Bank) şi am devenit peste noapte miliardară, iar acum toată familia mea este executată silit. Nu se poate aşa ceva. De aproape 8 ani ne trag 30% din pensiile de boală. Domnul executor de ce nu s-a îndreptat spre averile celor care au luat banii aceştia?“, spune Saveta Rus. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net