Mircea Băsescu rămâne închis la Poarta Albă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Are 63 de ani şi a fost deja arestat preventiv cinci luni, plus şapte luni în arest la domiciliu. Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, spera ieri să fie liberat condiţionat, dar magistraţii au decis să rămână după gratii, în Penitenciarul Poarta Albă.

Tribunalul Constanţa a admis, miercuri (2 noiembrie), contestaţia procurorilor DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de liberare condiţionată a lui Mircea Băsescu. Decizia este definitivă, scrie news.ro. Acesta mai poate depune o cerere de liberare condiţionată după 1 februarie 2017. El este condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pentru soluţionarea unui proces al lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Traian Băsescu a reacţionat imediat: ”Kovesi şi Coldea, deschideţi şampania! Aţi reuşit! Mircea Băsescu rămâne în închisoare”, scrie Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook. 

image
image
image
image
image
image
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net