Miracol! A învins cancerul când medicii nu-i mai dădeau şanse

Ultima actualizare:

    Doina Lehaci (55 de ani) va deveni obiectul unui studiu ştiinţificfoto: Sandrinio Neagu
Doina Lehaci (55 de ani) va deveni obiectul unui studiu ştiinţificfoto: Sandrinio Neagu

O femeie a uimit lumea medicală din Suceava. S-a vindecat în mod miraculos de cancer, deşi era în ultima fază a bolii, iar medicii nu se aşteptau să mai trăiască mai mult de câteva luni. Acum, femeia care a păcălit moartea este obiectul unor studii ştiinţifice.

Doina Lehaci (55 de ani) a aflat, la sfârşitul anului 2012, că are cancer de col uterin în stadiu IV, adică ultima fază de boală. A făcut zeci de şedinţe de radioterapie şi chimioterapie, dar tratamentul nu a dat rezultate, iar medicii i-au spus ca mai are doar câteva luni de trăit. Vestea a căzut ca un trăsnet asupra Doiniţei şi a copiilor ei care, hotărâţi să nu o lase să moară, au apelat şi la alte variante de vindecare în afara celor medicale.

Femeia a început un tratament cu roci vulcanice, prezentat drept un aliat pentru că „detoxifică organismul”. „Timp de un an am încercat tot ce auzisem că ar face bine. Am luat pastile cu minerale extrase din pietre, am băut apă cu lămâie, apă cu bicarbonat de sodiu şi am încercat şi leacul anticancer al Monicăi Tatoiu, bazat pe lăptişor de matcă, miere de salcâm, propolis şi polen”, a povestit Doina Lehaci.

Femeia a trecut şi la un regim alimentar bazat pe sucuri de fructe şi legume, în special sfeclă roşie, ţelină, păstârnac, ridiche şi varză. Spre surprinderea tuturor, toate aceste tratamente neconvenţionale au dat roade. Din pacienta condamnată la moarte, femeia şi-a revenit miraculos. Medicul Sorin Hîncu, şeful secţiei Chirurgie Generală de la Spitalul de Urgenţă Suceava, cel care a diagnosticat-o cu cancer în urmă cu doi ani, a rămas perplex când a consultat-o zilele trecute pe cea căreia îi mai dăduse câteva luni de viaţă.

Sorin Hîncu, medic: "În 40 de ani de carieră, n-am întâlnit aşa caz"
Sorin Hîncu, medic: "În 40 de ani de carieră, n-am întâlnit aşa caz"

A constatat că metastazele răspândite în tot corpul au dispărut complet şi a declarat-o perfect sănătoasă. Sorin Hîncu spune că în cei 40 de ani de carieră nu a mai întâlnit un asemenea caz şi că o astfel de formă de cancer este în mod obişnuit fatală. „Un cancer de col uterin în stadiul IV nu mai beneficiază de resurse terapeutice care să asigure vindecarea, singura recomandare fiind tratamentul oncologic paleativ”, a menţionat medicul Hîncu. Acum, când toate analizele medicale sunt bune, Doina Lehaci se uită în oglindă şi se minunează: „Încă nu-mi vine să cred că mai trăiesc şi că nu mai am cancer”

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
elvira godeanu vila jpg
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net