Mioara Roman, la un pas de evacuare

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vară cu adevărat de foc pentru Mioara Roman, care riscă să ajungă în stradă. Datoriile fostei soţii a lui Petre Roman către RAPPS, se ridică la circa 500.000 de euro. Statul ar putea să-i ia şi o vilă de la Sinaia, dar să-i taie şi din pensie.

Problemele Mioarei Roman cu vila din Primăverii, în care locuieşte de peste 20 de ani, par a nu se mai termina. Acum, fosta soţie de prim-ministru s-a trezit că e la un pas de evacuare.

Potrivit RAPPS, Mioara Roman nu şi-a mai plătit chiria de câţiva ani buni, iar suma, cu tot cu penalităţi, ajunge la aproape o jumătate de milion de euro.

Vila în care locuieşte Mioara Roman se află în cartierul Primăverii

simeon stalpnicul png

Mai mult, instanţa a decis să-i pună sechestru pe o vilă aflată la Sinaia, moştenită de doamna Roman. Însă, nici aşa statul nu ar recupera paguba, pentru că vila de la Sinaia este evaluată la circa 200.000 de euro.

Mioara Roman spune, însă, că totul se datorează majorării peste noapte a chiriei, de la 250 de euro, lunar, la circa 6.000 de euro pe lună. Acum, fosta soţie a lui Petre Roman are o pensie de 1.800 de lei.

Următorul termen în procesul pe care Mioara Roman îl are cu statul va fi la începutul lunii august, atunci când doamna Roman va putea ataca decizia de evacuare.

Click!spune

Mioara Roman locuieşte în vila din cartierul bucureştean Primăverii de peste 20 de ani. În acest imobil a locuit împreună cu fostul soţ, Petre Roman, până în 2007, când fostul premier a divorţat pentru a se căsători cu Silvia Chifiriuc. Casa a intrat în patrimoniul RAPPS în 1996.

Citeşte şi:

Mioara Roman, aruncată-n stradă de RA-APPS

Mioara Roman a primit somaţie de evacuare a vilei - VIDEO

Mioara Roman, evacuată din propria casă - VIDEO

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net