Ministrul Culturii nu demisionează înainte de Paște

Ultima actualizare:

    Ministrul Culturii nu își dă demisia înainte de PașteFOTO: Arhiva personală
Ministrul Culturii nu își dă demisia înainte de PașteFOTO: Arhiva personală

După ce premierul Dacian Cioloș i-a cerut demisia lui Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, acesta din urmă pare că pune o mică pauză deciziei sale. Încântat de sprijinul primit din partea oamenilor simpli și nu numai, șeful din fruntea Culturii a decis să amâne demisia până după Paște.

Reforma pe care a început-o este motivul principal pentru care Alexandrescu amână depunerea demisiei. De asemenea, sprijinul primit din partea susținătorilor i-a dat încrederea de care avea nevoie pentru a nu-și părăsi postul chiar acum. Decizia ministrului a fost luată împreună cu premierul Cioloș, după cum el însuși a scris pe pagina de Facebook:  "Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea din ultimele zile: manifestațiile de stradă de miercuri și joi, opiniile publice, articolele de presă, numeroasele comentarii de pe rețelele de socializare și petițiile în favoarea rămânerii mele ca Ministru al Culturii. Din toate acestea am înțeles că reforma pe care am început-o în domeniul culturii are o largă audiență și răspunde unei așteptări generale de înnoire în sectorul cultural. În momentul de față continuarea acestei reforme este periclitată. Am convenit cu Primul-Ministru că nu îmi voi depune demisia înaintea sărbătorilor de Paști. Sunt îngrijorat că reacțiile furibunde ale celor care vor oprirea reformei ar putea să prevaleze. Cred că împreună cu echipa mea și cu toți cei care îmi împărtășiți viziunea putem și trebuie să ne impunem."

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net