Medicul Sorin Ianceu: Am sunat la 112 şi am transmis coordonatele de pe Google Maps. STS: Nu a sunat

Ultima actualizare:

    Sorin Ianceu
Sorin Ianceu

Medicul Sorin Ianceu, rănit în accidentul din Munţii Apuseni şi externat, luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, a declarat, la Digi 24, că după accident a sunat la 112 şi a dat coordonatele de pe Google Maps, indicând inclusiv zona unde se află, şi anume între localităţile Horea şi Beliş.

Doctorul Sorin Ianceu a precizat că telefoanele sale au fost distruse în momentul impactului, însă a vorbit cu cei de la 112 de pe telefonul colegului Radu Zamfir, comunicând la numărul unic de urgenţă poziţia avionului.

"Le-am spus inclusiv că dacă pleacă din Horea spre Beliş pe drumul 1R, la jumătatea distanţei, pe partea dreaptă, ne aflăm prăbuşiţi. Ştiam localităţile între care s-a prăbuşit avionul. Ar trebui să existe aceste înregistrări. În acele momente, nu ne-am gândit să ne înregistrăm telefoanele ca să ne justificăm. Cei de la 112 ne tot cereau coordonate GPS. Eu nu ştiu să ofer coordonate GPS dintr-un smartphone. Am încercat să scoatem coordonatele din aplicaţia Google Maps, coordonate pe care le-am furnizat. Ni s-a spus că trebuie să aşteptăm un SMS de la un operator de telefonie mobilă care să conţină şase cifre, pe care să îl dăm mai departe şi în funcţie de acesta ne vor localiza. Eu nu îmi aduc aminte să fi primit vreun mesaj", a afirmat Ianceu, luni seară, la Digi 24.

Medicul Sorin Ianceu a mai spus că au mai reuşit să comunice cu pilotul Adrian Iovan aproximativ o oră - o oră şi jumătate până când acesta şi-a pierdut cunoştinţa şi că au informat autorităţile inclusiv despre acest lucru.

Ianceu a mai povestit că studenta Aura Ion spunea că nu îşi simte mâinile şi picioarele, astfel că au acoperit-o cu o pătură şi cu hainele pe care le aveau pe ei, iar unul dintre medici şi-a dat foc costumului de sală, pe care l-a aprins cu ajutorul unui parfum. Medicul a mai spus că supravieţuitorii accidentului aviatic au luptat până în ultimul moment pentru salvarea fetei, care a murit la câteva ore după prăbuşire, deşi doctorul Radu Zamfir a încercat mai bine de 40 de minute să o resusciteze.

"Am reuşit să ţinem aprins un foc, să ne încălzim cât de cât. Am adus-o şi pe Aura aproape de foc, dar nu o puteam ridica de jos. Avea o leziune de coloană cervicală, era tetraplegică. Nu o puteam ţine în picioare. Cum am fi putut să o ajutăm altfel? Am acoperit-o, i-am dat hainele de pe noi, am adus-o lângă foc. Din nefericire, după patru ore şi jumătate sau cinci ore de la prăbuşire a intrat în stop cardiorespirator. Radu Zamfir a încercat cu disperare să o salveze. I-a făcut masaj cardiac şi manevre de resuscitare 40 și ceva de minute. Când au venit salvatorii, am ales ca unul să rămână cu noi, iar doi să plece cu Radu Zamfir şi cu Aura. Să-i mai acordăm încă o şansă. Am luptat toţi pentru acest copil până în ultimul moment", a afirmat medicul.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a negat

Într-un comunicat remis MEDIAFAX luni, Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a precizat că "dr. Sorin Ianceu nu a sunat la 112".

Pe de altă parte parte, STS a mai precizat că medicul Radu Zamfir nu a trimis, prin 112, coordonatele geografice ale locului unde a căzut avionul, ci "a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil", indicând drept "coordonate" ora afişată pe acesta.

"Serviciul de Telecomunicaţii Speciale protestează ferm faţă de afirmaţiile potrivit cărora doctorul Radu Zamfir ar fi trimis coordonatele geografice prin Sistemul 112. Dânsul a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil, începând cu ora 19:30, doctorul Zamfir indicând ca şi coordonate ora afişată pe telefonul mobil, respectiv: 19,33,20/1, iar peste patru minute 19,37,20/1, care, evident, nu sunt cooordonate geografice", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS).

Potrivit sursei citate, la solicitarea dispecerilor de a trimite o coordonată care începe cu 46, Zamfir "a refuzat să mai dea alte informaţii, spunând că a transmis informaţiile şi că nu mai dă nimic".

Precizările STS vin "urmare apariţiei în spaţiul public a unor informaţii false referitoare la convorbirile prin Sistemul 112".

Purtătorul de cuvânt al STS, Adrian Fulea, declara pentru MEDIAFAX, încă din 22 ianuarie, că medicul Radu Zamfir nu a dat nu a dat niciul fel de coordonate geografice privind locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, iar epava avionului prăbuşit a fost găsită în aria indicată de STS.

Fulea a mai spus atunci că instituţia pe care o reprezintă a indicat "o singură locaţie, nu mai multe, una şi bună".

image
image
image
image
image
image
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net