Maternitatea Giuleşti nu are bani de daune, singura sa asigurare este pentru malpraxis

Ultima actualizare:

    Primele imagini surprinse în timpul incendiului de la Maternitatea Giuleşti
Primele imagini surprinse în timpul incendiului de la Maternitatea Giuleşti

Spitalul "Panait Sârbu" nu are bani să plătească, în solidar cu asistenta Florentina Cîrstea, daune de peste 4,3 milioane de euro în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti, neavând altă asigurare decât pe cea de malpraxis, care, în 2010, era de 500.000 de euro relatează corespondentul Mediafax.

Purtătorul de cuvât al Spitalului "Panait Sârbu", Doru Pană, a explicat că singura asigurare a unităţii, cea de malpraxis, vizează "practica medicală defectuoasă, nu priza defectă".

"În principiu, spitalul nu are bani disponibili pentru astfel de lucruri. Nu există bani pentru astfel de lucruri în spitalele de stat din România. Nu ştiu cum se va proceda. (...) Poate că spitalul poate fi închis, iar un expert judiciar sau lichidator să spună că spitalul este al celor care au câştigat procesul. Nu ştiu, vom vedea când va fi pronunţată decizia definitivă", a spus Doru Pană.

Acesta a precizat că a aflat sentinţa din presă, spitalul neprimind deocamdată o hotărâre oficială. "Din cele ce am văzut în presă daunele ar fi de peste patru milioane de euro, spitalul nu cred că are tot anul patru milioane de euro. (...) Nu avem o hârtie oficială cu ce ar fi de plată şi cum ar fi de plată. În orice hotărâre judecătorească ar trebui să se ţină cont de cum sunt finanţare unităţile sanitare din România", a mai spus Pană.

Purtătoarea de cuvânt a maternităţii a anunţat că toţi cei al căror nume apar în sentinţa prezentată de presă, lucrează în spital, cu o singură excepţie, a lui Vasile Dima, fostul şef al serviciului tehnic, care a ieşit la pensie pe probleme medicale.

În ceea ce-i priveşte pe asistenta Florentina Cîrstea, electricianul Gigel Oprea şi medicii Bogdan Marinescu, fost manager al spitalului, şi Adrian Ioan Toma, şeful Secţiei neonatologie, nu le vor fi desfăcute contractele de muncă, atâta timp cât nu există o hotărâre definitivă în acest caz, a mai spus Pană.

El a precizat că spitalul aparţine Primăriei Capitalei fiind însă preluat de la Ministerul Sănătăţii cu puţin timp înainte de incendiu. Instanţa Judecătoriei Sectorului 6 a pronunţat, marţi, sentinţa în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia şase bebeluşi au murit şi alţi cinci au suferit arsuri grave.

Decizia Judecătoriei Sectorului 6 nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Avocatul Septimiu Cus, care l-a apărat pe Vasile Dima, a declarat deja recurs.

Spitalul "Panait Sârbu" şi asistenta medicală Florentina Cîrstea trebuie să plătească daune de peste 4,3 milioane de euro familiilor celor şase nou-născuţi care au murit în incendiul de la Maternitatea Giuleşti şi familiilor celorlalţi cinci copii care au suferit arsuri grave.Judecătorul Bogdan Gavrilă a dat o singură decizie de condamnare la închisoare cu executare în acest dosar, respectiv în cazul asistentei Florentina Cîrstea, care era de serviciu în ziua incendiului în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" - Maternitatea Giuleşti.

Asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi două luni.Şeful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Fostul manager al Spitalului "Panait Sârbu", profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat.Maternitatea Giuleşti a fost condamnată la 400.000 de lei amendă penală pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte 80.000 de lei amendă penală. Dacă această decizie va rămâne definitivă, Maternitatea Giuleşti urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv amenda penală de 400.000 de lei.

Instanţa a mai stabilit ca Spitalul "Panait Sârbu" să plătească, în solidar cu asistenta Florentina Cîrstea, peste 4,3 milioane de euro victimelor incendiului din 2010. Astfel, potrivit deciziei instanţei, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu" şi Florentina Cîrstea trebuie să plătască, în solidar, în total, 3.116.000 de euro şi 4.000 de lei familiilor celor şase bebeluşi care au murit în incendiu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net