Mascații din Brașov au greșit adresa și au băgat groaza în doi copilași

Ultima actualizare:

    Mascații au descins la o adresa greșită (Foto: Adevarul)
Mascații au descins la o adresa greșită (Foto: Adevarul)

Descindere la adresa greşită! Mascaţii din Brașov au dat buzna peste o mamă cu doi copii, în căutarea unui bărbat suspectat de infracțiuni informatice. ”Nu au ascultat nimic. Strigau continuu «unde-i, unde-i?»”, povestește femeia în a cărei locuință s-au desfășurat forțele.

Momente de groază pentru o mamă şi doi copii din Braşov, după ce s-au trezit azi dimineaţă cu mascaţii în locuinţă. La ora 7.00, oamenii legii au intrat în curtea imobilului prin escaladarea gardului de lemn, iar ușa locuinței au găsit-o închisă, dar descuiată. După ce au năvălit în casă, poliţiştii au găsit o mamă şi doi copii de 8 şi 10 ani, care s-au refugiat plângând în una dintre camere. ”Nu ştiam ce să fac, le-am dat actele, le-am spus că este o greşeală, dar tot insistau cu mandatul de percheziţie, copiii plângeau. Cei mici erau foarte speriaţi. Am chemat Ambulanţa, au făcut atac de panică. Nu sunt absurdă, înţeleg urgenţa, dar totuşi, ce Dumnezeu, suntem oameni…intră şi ne omoară, iar apoi îşi cer scuze. Nu au ascultat nimic. M-am prezentat, le-am spus cum mă cheamă, ei nimic… strigau continuu «Unde-i, unde-i?» şi-mi fluturau hârtiile alea de nici nu apucam să văd pe cine caută”, a declarat mama copiilor pentru brasovstiri.ro.

35 de minute a durat percherziția

Poliţiştii căutau o persoană vizată de infracţiuni de constituire sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi infracţiuni informatice. După ce s-au lămurit că se află la adresa greşită, 35 de minute mai târziu, a fost întocmit un proces verbal în care se arată că, după ce i s-a prezentat mandatul, femeia a precizat că imobilul format din teren şi clădire este proprietatea familiei sale şi că la această locuinţă nu stă persoana vizată de percheziţii. Tot în proces verbal se precizează că ”doamna nu are de făcut observaţii sau obiecţii cu privire la activitate, însă cei doi copii s-au speriat ca urmare a pătrunderii în locuinţă a organelor de poliţie“.

Mandatul de percheziţie emis de Tribunalul Braşov este valabil şi pentru spaţiile învecinate adresei suspectului, iar după lămurirea situaţiei, mascaţii şi-au mutat percheziţia în corpul de casă corespunzător, scrie adevarul.ro.

Citește și:

Zeci de percheziții într-un dosar de corupție ce vizeaza inspecția mașinilor pentru înmatricualare

Lideri interlopi din mai multe județe ridicați din trafic de mascați la Deva. Suspecții vroiau să vadă o gală de box

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
micul dejun jpeg
WhatsApp Image 2024 04 16 at 14 46 35 (1) jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Flacara olimpica Facebook jpg
cuplu cearta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net