Mărturia lui Cătălin Apostolescu, medicul de la Institutul Matei Balş, care era de gardă în secţia incendiată

Ultima actualizare:

    Medicul Cătălin ApostolescuFoto Observatornews.ro
Medicul Cătălin ApostolescuFoto Observatornews.ro

Ieri toate ambulanţele SMURD din oraş au avut o singură misiune: institutul Balş. Cei care au supravieţuit incendiului au fost transferaţi imediat în alte spitale. Au fost însă bolnavi plimbaţi între unităţi medicale. În secţia care a ars erau de gardă în noaptea tragediei 20 de asistente şi infiermiere şi un singur medic. Aceștia au fost primii care au încercat să-i salveze pe pacienţi. Care sunt mărturiile lor.

8 minute. Cinci vieţi pierdute şi şi alte o sută puse în pericol. De gardă în secţie era chiar directorul medical al institutului, medicul Cătălin Apostolescu.

Cătălin Apostolescu, director medical: Am auzit ţipete de ajutor şi m-am gândit să intru, dar deja nu se mai putea intra. Am reacţionat repede. În următoarele 30 secunde a intrat fumul şi la mine, dar când am ieşit eu din cabinet încă nu intrase fumul. Primul lucru, am sunat la 112, evident. Nu sunt ars, am răni minore.

Asistentele ar fi trecut prin salonul 63 cu câteva minute înainte. După izbucnirea focului, prima lor grijă a fost decuplarea instalaţiei de oxigen.

Constantin Florin Durgheu, avocatul unei asistente: Una dintre cele două infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul care se afla pe nefericitul pacient. Cealaltă a decuplat instalaţia de oxigen. Au fugit după extinctoare, ştiind că la capetele culoarului se află extinctoarele.

Col. Orlando Şchiopu, şeful ISU Bucureşti: Primul echipaj a ajuns la 5.13, dupa 8 minute, a constatat ca ardea parterul cladirii pe o suprafata de cca 120 mp, au fost afectate 4 saloane, era o ardere generalizata, au fost degajari mari de fum, cu posibilitati mari de extindere la etajul 1 pe fatada.

A fost activat planul roşu de intervenţii. Toate ambuanţele SMURD din oraş au fost trimise la spital. A venit şi prima veste de care se temea toată lumea- trei persoane au fost găsite carbonizate.

  • 24 autospeciale stingere
  • 38 SMURD
  • 6 Unitati Terapie Intensivă Mobilă
  • 5 Autospeciale pentru transport personal si victime multiple
  • 4 descarcerări
  • 4 autoscări
  • 1 punct comandă mobil

Bogdan Opriţa, coordonator intervenţie: La fata locului, in prima faza, au fost evacuate 44 de persoane catre spitalele de urgenta Floreasca, Universitar, Sf Ioan si Pantelimon. Dintre aceste 44 de persoane, 2 se aflau in stare mai gravă.

O bătrână de 80 de ani, a fost scoasă din flăcări şi dusă la spitalul Floreasca însă nu a supravieţuit. Este a patra victimă a dezastrului de la Matei Balş.

Toate spitalele din Capitală au intrat în alertă şi au chemat toţi medicii de acasă în zorii zilei. 53 de pacienţi au fost transferaţi acolo unde s-au găsit locuri. Cei mai mulţi - 11 - la Sfântul Ioan, 7 la Floreasca, 6 la Elias, şi câte 5 la Universitar şi Pantelimon. Au preluat pacienţi şi medicii de la Victor Babeş, Spitalul Militar Central-ROL 2, Marius Nasta, Bagdasar-Arseni şi Dimitrie Gerota.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: Situaţia a fost evaluata de medicii din camera de garda, nu stiu sa fie in acest moment cineva intr o situatie grava, asta urmeaza sa zica medicii de la spitalele unde au fost trasferati.

În timpul zilei, pacienţii au fost mutaţi iarăşi între spitale. O femeie ajunsă în stare gravă la Spitalul Witting a fost transferată la Militar. Witting nu mai are secţie de terapie intensivă pentru că nu are medici. De la Bagdasar Arseni, au plecat 3 pacienţi către Victor Babeş şi Monza deoarece trebuie trataţi în spitale COVID.

În timpul în care medicii dădeau din colţ în colţ să salveze vieţile pacienţilor, la Matei Balş se mai descoperea o victimă. Al cincilea decedat. După şase ore. Un om găsit complet carbonizat, încuiat într-o baie. Pentru autorităţi, intervenţia a fost fără cusur.

Klaus Iohannis, preşedintele României: A fost o interventie foarte complicata, cu foarte multe forte implicate. S-a reactionat extrem de rapid.

Florin Cîţu, premierul României: Interventia a fost eficienta, rapida si daca nu era asa am fi avut o altfel de situatie.

În urmă cu două luni, 15 pacienţi au murit într-un incendiu, în secţia ATI a spitalulului din Piatra Neamţ, potrivit observatornews.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net