Mai mulţi arădeni au dus buchete de flori medicilor de la Spitalul Judeţean unde sunt trataţi pacienţi cu COVID-19

Ultima actualizare:

    Foto News.ro
Foto News.ro

Mai mulţi arădeni au dus, joi seară, buchete şi coşuri de flori medicilor şi angajaţilor de la Spitalul Judeţean, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID-19. Arădenii au reacţionat, astfel, la protestele care au loc în ultima perioadă în zeci de oraşe din ţară, inclusiv la Arad, în multe locuri cadrele medicale fiind jignite, huiduite sau chiar ameninţate.

Acţiunea a avut loc, joi seară, la Spitalul Judeţean Arad, participând câteva zeci de persoane. Cei care au pus buchetele şi coşurile de flori în curtea spitalului au aplaudat minute în şir personalul medical al spitalului arădean, care de peste un an de zile îngrijeşte pacienţi cu coronavirus. ”Nu suntem de acord cu toate injurile care se aud prin pieţe”, a declarat o femeie care a venit cu flori în curtea Spitalului Judeţean Arad.Medicii le-au mulţumit arădenilor şi le-au transmis că apreciază gestul lor.Arădenii au reacţionat, astfel, la protestele care au loc în ultima perioadă în zeci de oraşe din ţară, inclusiv la Arad, în multe locuri cadrele medicale fiind jignite, huiduite sau chiar ameninţate.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net