«Mă pregătesc sufleteşte, an de an, pentru 4 martie»

Ultima actualizare:
Ioana Ionescu locuia  în blocul Scala din  Capitală, care s-a  dărâmat la cutremur
Ioana Ionescu locuia în blocul Scala din Capitală, care s-a dărâmat la cutremur

Se împlinesc 39 de ani de la tragedia care, în 4 martie ‘77, a semănat groaza în sufletele românilor. ­Seismele din ultimele zile ne-au dus cu gândul la cutremurul devastator de atunci. Ioana Ionescu, unul dintre supravieţuitorii scoşi de sub dărâmături, spune că retrăieşte în fiecare an acele momente.

În ultimele trei zile, aparatele seismografice au înregistrat cutremure cu magnitudinea de peste 3 pe scara Richter. În 29 februarie a avut loc în Vrancea un seism de 3,2 pe Richter. În 1 martie, la ora 13.06, a fost unul de 4 pe Richter. Tot în Vrancea. Ieri, un altul, de 3,1. Seisme se înregistrează zilnic. Ţinând cont, însă, că mâine se împlinesc 39 de ani de la marele cutremur din ’77, aceste cifre ne duc cu gândul acolo.

Ioana Ionescu (64 de ani), unul dintre  supravieţuitorii scoşi de sub dărâmăturile blocului Scala, prăbuşit în timpul cutremurului din 4 martie ‘77, spune că pentru ea „este o zi pe care n-o poate uita. Mă pregătesc sufleteşte în fiecare an pentru 4 martie. Îmi vin în minte toate acele scene, apoi, mă bucur că sunt în viaţă, alături de cei dragi. Pentru mine, 4 martie e o a doua zi de naştere”. Totuşi, seismele din ultimele zile i-au dat fiori. „Când am auzit că a fost un cutremur de 4, mi-a fugit mintea la ce mi s-a întâmplat în ’77. E normal”, a adăugat Ioana Ionescu. Patru ore din viaţă i s-au scurs sub dărâmături, în ‘77. A simţit minut de minut tot ce se întâmpla în jurul ei. Auzea ţipete, zidurile se prăvăleau peste trupul ei de doar 25 de ani. Dar a vrut să trăiască. „Eram la duş, când, deodată, s-a auzit un zgomot, apoi blocul a început să se zgâlţâie. Am auzit o voce pe hol: «Evacuaţi, că e cutremur!». Gresia din baie pârâia. Îngrozită, mi-am pus halatul pe mine ca să ies. În momentul acela, blocul a început să se prăbuşească. Am căzut pe burtă, chiar pe pragul uşii şi aşa am rămas. Simţeam cum cad din etaj în etaj. Era un zgomot înfiorător. M-am oprit prin dreptul etajului întâi şi, deodată, s-a făcut o linişte mormântală. Apoi, au început gemetele”, îşi aduce aminte Ioana.


    Ioana Ionescu locuia  în blocul Scala din  Capitală, care s-a  dărâmat la cutremur
Ioana Ionescu locuia în blocul Scala din Capitală, care s-a dărâmat la cutremur

Cutremurul din '77 în cifre

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net