Ludovic Orban demisionează miercuri de la șefia Camerei Deputaților: „Sunt un om de onoare”

Ultima actualizare:

    Ludovic Orban a declarat că PNL și-a trădat alegătoriiSursa foto: Facebook/Ludovic Orban
Ludovic Orban a declarat că PNL și-a trădat alegătoriiSursa foto: Facebook/Ludovic Orban

Ludovic Orban demisionează miercuri de la șefia Camerei Deputaților. El a anunțat în cursul zilei de azi că își va depune demisia la ora 12.00. „Sunt un om de onoare, un om care îşi respectă cuvântul, îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor mâine (miercuri - n.r.), la ora 12,00, şi voi face o declaraţie după ce îmi depun demisia”, a spus Orban, marţi, într-o conferință de presă susținută la Palatul Parlamentului.

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, că începe să îi fie din ce în ce mai clar că actuala conducere a PNL a trădat interesele cetăţenilor care au votat de-a lungul timpului cu liberalii şi că va părăsi formaţiunea când va fi convins că nu mai există nicio şansă de a reface partidul. 

Orban a anunţat că îşi va depune demisia de la şefia Camerei Deputaţilor miercuri, la ora 12.00. “Sunt un om de onoare, un om care îşi respectă cuvântul, îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor mâine (miercuri - n.r.), la ora 12,00, şi voi face o declaraţie după ce îmi depun demisia”, a spus Orban, marţi, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres. 

Orban a arătat în conferinţa organizată la Parlament că nu a fost invitat la nicio şedinţă BEX, deşi, în calitate de fost preşedinte al partidului este membru al Biroului, şi că nu va participa nici la Biroul Politic PNL, pentru că şi-a spus deja punctul de vedere.

Ludovic Orban: „PNL a trădat interesele cetățenilor”

”Începe să îmi fie din ce în ce mai clar că actuala conducere a PNL a trădat interesele cetăţenilor care au votat de-a lungul timpului cu PNL, că nu mai are nicio legătură cu tradiţia şi istoria PNL şi nu respectă niciun principiu şi valoare a acestui partid. Românii care cred în valorile liberale trebuie să fie reprezentaţi şi încep să mă conving din ce în ce mai mult că gaşca care se află la butoane în PNL acţionează împotriva interesului cetăţenilor României”, a afirmat Ludovic Orban.

El a continuat: ”Când voi fi convins că nu mai există nicio şansă de a reface PNL, sunt pregătit să îmi asum răspunderea de a asigura o reprezentare cinstită, onestă, loială, către toţi cetăţenii români care cred în valorile PNL, care cred într-o guvernare de dreapta. (...) Când voi lua decizia, vă voi comunica”.

Orban a fost întrebat câţi parlamentari mai are de partea sa, el precizând că ”nu are parlamentari, România are parlamentari”.”Eu nu sunt contabil de meserie”, a afirmat el, precizând că fiecare om are propria conştiinţă şi evaluare. 

Fostul lider PNL și-a anunțat plecarea acum două săptămâni 

În urmă cu două săptămâni, după ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia PNL, el a anunțat că şi-a trimis la partid demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a fi la dispoziţia preşedintelui liberalilor, care să o depună în momentul în care consideră necesar.

“Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi depus demisia la Camera Deputaţilor, cel mai probabil preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi ajuns un pesedist şi nu vreau să fac un cadou PSD”, explica Ludovic Orban.

El preciza că demisia lui va fi la dispoziţia preşedintelui PNL pentru 15 zile, iar, dacă acesta nu o va înainta în acest interval de timp, o va depune personal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
suflet pixabay jpg
Boieri fanarioţi călare şi o trăsură cu o familie de boieri de prim rang; desen de Chevalier Auguste de Henikstein
cavou Iulia Hasdeu jpg
virnant jpeg
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net