Lucrările de la Catedrala Mânturii Neamului în pericol! S-au terminat banii

Ultima actualizare:

    Constructorii mai au la dispoziție aproape șapte luni pentru a termina cea mai mare biserică din România,
Constructorii mai au la dispoziție aproape șapte luni pentru a termina cea mai mare biserică din România,

S-a modificat termenul de sfințire al Catedralei Mânturii Neamului, gigantica biserică de lângă Palatul Parlamentului din Capitală. Lăcașul de cult cu hramul principal „Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)”, va fi sfinţit timp de șase zile, începând cu data de 25 noiembrie 2018. Totul este însă în aer, pentru că șefii de șantier fac un apel disperat: ”am rămas fără bani”.

Click! vă arată stadiul lucrărilor, așa cum a fost el prezentat de inginerul Vasile Crăcăoanu, cel care supervizează tehnic lucrările din partea Patriarhiei. În acest moment, corpul catedralei, la cota 45 de metri, este închis în proporție de 95 la sută și mai sunt în curs de execuție bolta de peste pronaos și bolta de peste altar. Se lucrează la toate turlele, cea mai avansată fiind cea principală, având în vedere că aceasta se va termina ultima, la cota 106 metri – structura din beton armat, și la cota 120 de metri – structura metalică a acoperișului.

”Aici suntem la cota 65 de metri cu turnarea plăcii de beton, iar cu armăturile suntem între cotele 71 și 75 de metri. Pe zona turlei-clopotniță, suntem la cota 58 de metri, acolo unde în acest moment se armează planșeul pe care se vor susține cele 6 clopote ale Catedralei Naționale”, a precizat pentru lumina.ro, inginerul Vasile Crăcăoanu. Pe celelalte turle secundare, armătura până la cota 60 de metri este montată în totalitate, urmează ca în perioada imediat următoare să fie betonați pereții. După finalizarea plan­șeului de la cota 60 de metri, se vor monta structurile ­metalice aferente acoperișului. În interiorul bisericii, în altar se lucrează la pregătirea aplicării icoanelor de mozaic, se finisează zonele de acces.

Problemele la construcție de abia acum încep dar armata de 600 de muncitori lucrează în trei schimburi, de luni până sâmbătă, pentru a se ține de termenele fixate. Mare parte din structurile metalice ale acoperișului și turlelor se vor monta din bucăți, pentru că nu există macarale capabile să ridice greutăți atât de mari la peste 100 de metri, cum este în cazul catedralei. Până la sfințire mai sunt de executat: montajul ferestrelor, operațiune care se va face în două etape, montajul celor 27 de uși speciale, învelitoarea acoperișului.

Până în luna noiembrie, la momentul sfințirii acestui spa­ţiu-simbol al comuniunii româneşti din ţară şi de pretutindeni, trebuie să fie finalizate lucrările din fața catedralei, unde se va crea un spațiu deschis, ca un altar. Este vorba de 15.000 de metri pătrați de beton armat, care la subsol va avea încăperi cu diferite destinații

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net