Locomotiva unui tren Bucureşti-Timişoara lovită de o macara

Ultima actualizare:

    Locomotiva a fost lovită la ieșirea din Chiajna
Locomotiva a fost lovită la ieșirea din Chiajna

Un incident care se putea încheia foarte rău a avut loc, luni, în jurul orei 11.00, când locomotiva unui tren Inter Regio a fost lovită de brațul unei macarele, potrivit Mediafax. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Locomotiva unui tren Inter Regio, care a plecat din Gara de Nord spre Timişoara, luni, la ora 10.45, a fost lovită de brațul unei macarale. Nici mecanicul, nici vreun pasager nu a fost rănit, însă, potrivit purtătorului de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu.

Aceasta a mai spus că locomotive a fost lovită la ieșirea din localitatea Chiajna. „Trebuie precizat că braţul macaralei a atins doar locomotiva, iar mecanicul şi nici un alt pasager nu au fost accidentaţi. Au fost în afara oricărui pericol”, a preciazat Alina Predescu.

Ea a mai spus că trenul a staţionat în Chiajna în jur de 70 de minute şi, la ora 12.10, după ce locomotiva a fost înlocuită cu o locomotivă de ajutor, şi-a reluat traseul.

Trenul Inter Regio 1691 ar fi trebuit să ajungă în Timişoara la ora 19.47.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net