Liviu Dragnea şi copiii săi au interdicţie de intrare în SUA. Anunţul Departamentului de Stat

Ultima actualizare:

    Fostul lider PSD Liviu Dragnea a făcut plângere penală, după ce nu a putut să voteze la alegerile prezidențialefoto: arhiva Click!
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a făcut plângere penală, după ce nu a putut să voteze la alegerile prezidențialefoto: arhiva Click!

Liviu Dragnea şi cei doi copii ai săi, Valentin Ştefan şi Maria Alexandra, au interdicţie de intrare pe teritoriul Statelor Unite, ca urmare a implicării fostului lider PSD în cazuri grave de corupţie, conform unui comunicat al Departamentului de Stat american.

Liviu Dragnea și cei doi copii ai săi au primit interdicție de a intra pe teritoriul Statelor Unite din cauza actelor de corupție semnificative în care a fost implicat fostul lider PSD, a anunțat purtătorul de cuvânt al secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo.Conform legislaţiei americane, în cazul unor date credibile privind implicarea unor oficiali străini în cazuri grave de corupţie, interdicţia intrării pe teritoriul SUA se aplică atât persoanelor vizate, cât şi membrilor familiei.

Prin urmare, sunt vizaţi atât Liviu Dragnea, cât şi cei doi copii ai săi, Valentin Ştefan Dragnea şi Maria Alexandra Dragnea.

”Acţiunea de astăzi constituie un semnal puternic că Statele Unite sunt angajate în lupta împotriva corupţiei şi pentru sprijinirea statului de drept în România”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat.

Liviu Dragnea, condamnat în dosarul angajărilor fictive

În 21 iunie 2019, liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în acest dosar, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.

Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

”În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Citește și:

Cum a trecut prima noapte după gratii pentru Liviu Dragnea. Ce a primit la micul dejun

Cine e și cu ce se ocupă iubita tânără a lui Liviu Dragnea. Unde era în ziua arestului?

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net