Liviu Dragnea din nou în fața magistraților în dosarul "Referendumul"

Ultima actualizare:

    Liviu Dragnea consideră că a fost condamnat pe nedrept
Liviu Dragnea consideră că a fost condamnat pe nedrept

Magistraţii Tribunalului Bucureşti judecă, astăzi, contestaţia la executare depusă, în 3 februarie, de Liviu Dragnea. Vorbim despre dosarul "Referendumul", în care acesta a fost condamnat de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu suspendare.

Şedinţa de judecată de la Tribunalul Bucureşti în care este analizată contestaţia la executare este programată să înceapă la ora 8.30, anunță news.ro.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri că, din ce a înţeles, în dosarul "Referendumul” a primit pedeapsa pentru "exemplificare”, afirmând că nu este corect ca oamenii să fie condamnaţi pentru exemplu, situaţii care aduc aminte de "nişte vremuri triste”.

Dragnea a arătat că s-a vorbit despre contestaţia sa în anulare că este "o prostie” şi a făcut referire la un judecător care spunea şi în cazul Rarinca "ceva îngrozitor”, respectiv că dacă o persoană este achitată nu înseamnă că este nevinovată, ceea ce arată "cum gândeşte un judecător”.

"Un domn judecător, nu îi pronunţ numele, celebru de altfel, a fost în CSM, acum ceva timp, în cazul Rarinca, spunea ceva îngrozitor, că, şi dacă o persoană este achitată, nu înseamnă că este nevinovată. Asta arată, de fapt, cum gândeşte un judecător. Adică toţi suntem vinovaţi, decide dumnealui pe care îl condamnă şi pe care îl achită. Am văzut că au vorbit despre acest demers ca fiind o prostie. Nu mă interesează considerentele dumnealui, numai că încalcă nişte legi de organizare judecătorească şi nişte legi care obligă orice judecător să pună presiune sau să încerce să influenţeze o decizie a instanţei”, a spus Dragnea la ieşirea din sala de la instanţa supremă unde s-a judecat dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu. Preşedintele PSD a adăugat că are dreptul să conteste decizia din dosarul "Referendumul” atât timp cât hotărârea nu este completă.

"O să mă uit cu atenţie cine a semnat motivarea respectivă, să vedem dacă avea dreptul să semneze, pentru că eu cred că, totuşi, de la această clădire (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, n.r.) se aşteaptă ca legea să fie respectată la rigoare”, a precizat Dragnea.

Întrebat dacă pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare primită în dosarul "Rerendumul” şi-a atins scopul educativ, cum a motivat instanţa, şi acum a învăţat lecţia, Dragnea a spus: "Mă abţin. Nu am citit toată motivarea, doar ce a apărut în presă”.

De ce este acuzat președintele PSD

În 22 aprilie 2016, acesta a fost condamnat, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare. Potrivit rechizitoriului din dosarul "Referendumul”, Liviu Dragnea, la data faptelor secretar general al PSD, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, "a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale". Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Condamnat pentru a fi dat exemplu

Completul de cinci judecători care a dat decizia definitivă în dosarul "Referendumul” a redactat recent motivarea, arătând că pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare aplicată lui Liviu Dragnea este de natură să asigure scopul educativ şi să faciliteze reinserţia socială a inculpatului. Judecătorii au apreciat că pedeapsa primită de Liviu Dragnea este suficientă "pentru a-l determina să adopte o conduită corespunzătoare în cadrul campaniilor electorale viitoare".

Din Completul de cinci judecători a făcut parte şi Livia Stanciu, care la momentul condamnării din dosarul “Referendumul” era preşedintele instanţei supreme.

Livia Stanciu nu a mai fost la momentul redactării motivării deciziei la instanţa supremă, pentru că s-a pensionat la jumătatea anului trecut, iar din iulie 2016 este judecător la Curtea Constituţională.

image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net