Leii lui Nuţu Cămătaru se lăfăie ca-n savană

4-act-alternativa-1-zoo_15august.jpg

Grădina Zoologică din Galaţi s-a redeschis după patru ani de modernizări, iar vedetele incontestabile sunt cele patru feline ale cunoscutului interlop
Foto: Zoo Galaţi
Citeste tot despre: 

Leii lui Nuţu Cămătaru au parte de un tratament regesc la Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavelor. Dacă până acum se înghesuiau într-un spaţiu de 45 mp, vor avea la dispoziţie un loc de o sută de ori mai mare, dar şi un bazin în care să se răcorească.

Nicoleta, Nicolae şi cei doi “copii” ai lor împart noua casă cu alţi patru lei, veterani ai grădinii zoologice. “Sunt opt lei în total şi au la dispoziţie un spaţiu de 5.500 metri pătraţi. Fiecare are boxa lui, dar şi pat. Pot alerga prin pădure, au chiar şi un bazin unde se pot răcori”, ne-a spus Mădălin Şerban, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

4-act-leu_februarie_15august.jpg

27 februarie 2013 - Cei patru lei au fost “confiscaţi” din casa interlopului Nuţu Cămătaru

Felinele sunt hrănite cu carne de pui şi de vită, iar un leu mănâncă în jur de 6 kg de carne pe zi. Dacă adulţii şi-au primit numele de la medicul Nicolae Bacalbaşa, ceilalţi doi îşi aşteaptă încă botezul, astfel că sunt bine-venite propuneri de la vizitatori. La redeschiderea de joi, 13 august, au venit peste 500 de oameni, care s-au înghesuit să admire fiarele sălbatice. Marele absent a fost chiar Nuţu, care deocamdată nu a venit să-şi vadă “odraslele”. Cine vrea să îi viziteze trebuie să plătească 6 lei, contravaloarea biletului de intrare. Pentru copii intrarea costă 1,5 lei. 

Interlopul se află sub control judiciar

4-act-camataru_15august.jpg

Ion Balint, zis şi Nuţu Cămătaru

Ion Balint, zis şi Nuţu Cămătaru, a uimit o ţară întreagă în februarie 2013, când în vila sa din cartierul Ferentari din Capitală au fost găsiţi patru lei şi doi urşi. Animalele au fost atunci confiscate de oamenii legii. Cei patru lei au fost iniţial găzduiţi de grădina zoologică din Bucov, Prahova, iar în urmă cu doi ani au fost mutaţi la cea din Galaţi. Nuţu a fost arestat în 2013, într-un dosar de infracţiuni cu violenţă. După ce a fost plasat în arest la domiciliu, măsura i-a fost înlocuită cu controlul judiciar.

Urşii Baloo şi Udrea sunt la Zoo Bucov

4-act-baloo_15august.jpg

12 august 2015 - Baloo se răsfaţă cu fructe la ZOO Bucov

Baloo şi Udrea, cei doi urşi ai lui Nuţu Cămătaru, beneficiază, în această perioadă de caniculă, de tratament special. Sunt în continuare la Grădina Zoologică din Ploieşti. Aici, sunt răsfăţaţi de angajaţii parcului cu fructe din belşug. Primesc des pepene, mere sau mango. Ca să nu mai vorbim despre faptul că îngrijitorii se asigură că bazinul lor e tot timpul plin cu apă, astfel încât se pot bălăci în voie. Baloo şi Udrea, botezaţi aşa de micuţii vizitatori, au fost aduşi la Ploieşti, în februarie 2013, de la reşedinţa fraţilor Cămătaru.

4-act-ursi_februarie_15august.jpg

27 februarie 2013 - Urşii au fost luaţi din curtea lui Nuţu

Când au ajuns erau mai slabi cu aproximativ 20 de kilograme decât ar fi trebuit, din cauza condiţiilor în care au fost ţinuţi. (Laura Calciu Petrescu)

Loading...

Citește și

  • Patru lei, doi urşi şi doi căpriori are Nuţu Cămătaru, pe vasta sa proprietate din Ferentari. În plus, zeci de câini, cai şi păsări exotice. O adevărată grădină zoologică pe care ar putea să o piardă. 

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1