Lansare de carte despre viaţa Regelui Mihai I, la Palatul Elisabeta: «Simbolul unei tragedii»

Ultima actualizare:

    O carte despre viaţa Regelui Mihai I a fost lansată la Palatul Elisabeta în data de 16 martie Foto:Arhivă personală
O carte despre viaţa Regelui Mihai I a fost lansată la Palatul Elisabeta în data de 16 martie Foto:Arhivă personală

O carte care spune povestea vieţii Regelui Mihai I a fost lansată vineri, 16 martie. Volumul "Regele, Comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării Regelui Mihai I", coordonat de Alexandru Muraru şi Andrei Muraru, a fost lansat, vineri, la Palatul Elisabeta, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române.

Ziua în care a fost prezentat volumul nu a fost una întâmplătoare, ci a avut o însemnătate aparte. Pe 16 martie 2018 s-au împlinit 70 de ani de la ziua în care Regele Mihai I a făcut public, la New York, caracterul ilegal al abdicării forţate căreia a fost supus. Majestatea Sa Principesa Margareta a ţinut un discurs în care a subliniat că întâlnirea cu ocazia lansării unei astfel de cărţi reprezintă o sursă de speranţă şi o dovadă a faptului că românii nu şi-au pierdut memoria. 

"Mă bucur să deschid Sala Regilor pentru lansarea primului volum regal publicat de la dispariţia tatălui meu, Regele Mihai. Comemorăm astăzi un moment tragic din istoria noastră contemporană. Tatăl meu a fost forţat să semneze abdicarea în această casă, într-un salon de la etaj, exact deasupra noastră. Tragediile din viaţa omului au mereu în ele un miez de speranţă", au fost spusele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, potrivit Agerpres.ro. 

"Întâlnirea noastră de astăzi este o sursă de speranţă. Faptul că memoria românilor a rămas intactă şi că intelectualii scriu cărţi despre ruptura de la 30 Decembrie; faptul că, după cinci decenii de exil, acolo unde generaţia noastră s-a născut, suntem aici, în acelaşi loc; faptul că evenimentul este găzduit de Familia Regală, care continuă să existe în fruntea ţării, dincolo de toate încercările de a o elimina din istorie - toate acestea sunt dovada că Regele Mihai a plecat victorios spre ceruri", a continuat Custodele Coroanei române.

La rândul său, unul dintre coordonatorii volumului a luat cuvântul şi a vorbit despre simbolismul pe care îl poartă Palatul Elisabeta nu doar pentru Casa Regală a României, ci pentru fiecare dintre locuitorii acestei ţări. "Palatul Elisabeta nu este numai căminul unei familii, este simbolul unei tragedii despre care vorbeşte cartea noastră şi al renaşterii României şi Regalităţii este oglinda istoriei şi al viitorului", a fost concluzia lui Alexandru Muraru. 

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net