La un pas să ardă în cămin de la maşina de spălat!

Ultima actualizare:

    Elevii s-au intoxicat cu fum în timp ce  încercau să stingă flăcările (Fotografii: www.actualmm.ro)
Elevii s-au intoxicat cu fum în timp ce încercau să stingă flăcările (Fotografii: www.actualmm.ro)

Panică, ieri dimineaţă, la căminul Seminarului Teologic din Baia Mare. Flăcările au cuprins un etaj întreg după ce o maşină de spălat, aflată la uscătărie, a făcut scurtcircuit. Patru elevi au ajuns la spital, dar şi femeia de serviciu, care s-a intoxicat cu fum în timp ce încerca, singură, să stingă flăcările.

Alerta s-a dat ieri dimineaţă, în jurul orei 10.00. Uscătoria de la etajul al doilea al căminului a luat foc. Când a văzut flăcările, femeia de serviciu a pus mâna pe un extinctor şi a încercat singură să stingă incendiul. S-a intoxicat cu fum însă, şi a fost salvată de administratorul clădirii, care a reuşit să o scoată din încăpere.

Oamenii au chemat salvatorii abia când au văzut fumul care ieşea din clădire

"Noroc că am văzut fum pe geamul din capătul holului. Am urcat repede sus, însă abia am putut trece din cauza fumului dens. Am deschis uşa şi am scos-o afară pe femeia de serviciu. Apoi am sunat la 112, dar până la sosirea pompierilor am intervenit cu stingătoarele", a povestit Marius Revnic, administratorul Internatului.

Pompierii au stabilit că focul a pornit de la o maşină de spălat

Speriaţi, elevii au evacuat rapid clădirea invadată de fum şi foc, dar câţiva mai curajoşi au sărit în ajutorul administratorului cu extinctoare. S-au intoxicat  însă cu fum şi au fost preluaţi de echipajele SMURD şi ale ambulanţei.

Trei liceeni de 16 ani şi femeia de serviciu, de 57 de ani, au ajuns la spital, iar un al patrulea elev a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la o maşină de spălat de la uscătoria Căminului. Acolo se aflau toate lenjeriile de pat ale elevilor care s-au aprins imediat şi s-au făcut scrum.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net