La plajă, cu haine şi ceas de 16.000€

Ultima actualizare:
Primarul Poteraş  s-a bronzat pe iaht
Primarul Poteraş s-a bronzat pe iaht

Ca în fiecare sfârşit de săptămână, litoralul se umple de vedete şi politicieni şi, implicit, de fiţe.

Trecând peste expoziţia de maşini de lux care se înghesuie în parcările hotelurilor, nu putem să nu observăm parada modei de pe plajă.

De pildă, şeful ANAF, Sorin Blejnar, a fost surprins de fotoreporteri pe plaja H2O din Mamaia, coborând dintr-un Volkswagen Touareg.

Boss-ul ANAF era îmbrăcat din cap până-n picioare în haine Vilebrequin (n.r. - o firmă celebră care produce haine bărbăteşti), care valorau 500 de euro sau, mai bine spus, cât un salariu mediu brut pe economie.

Numai şortul de baie costă 250 de euro, ca să nu mai vorbim de tricou, 150 de euro, şi de şapcă, pentru care şeful Fiscului a plătit 100 de euro.

Dar asta nu-i nimic pe lângă fiţele edilului sectorului 6, Cristian Poteraş.

Domnul primar n-a renunţat nici când a intrat în apă la ceasul pe care-l purta cu mândrie la mână. Este vorba despre un ceas elveţian, Ulysse Nardin, care costă nici mai mult, nici mai puţin de 15.200 euro. Mai precis, cât un autoturism Skoda Octavia sau un Renault Megane.

Primarul Poteraş s-a bronzat pe iaht


    Primarul Poteraş  s-a bronzat pe iaht
Primarul Poteraş s-a bronzat pe iaht

Mai citeşte:

Fiscul ia la ţintă coafezele şi zugravii!

FOTO: Şeful Fiscului, expert în skijet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Hotel Ambasador Bucuresti FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net