La 14 ani, un băiat din Vaslui s-a sinucis după ce a fost certat că stă prea mult pe internet

Ultima actualizare:

    Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Bursier la școală, ambițios, muncitor și chiar un mic inventator, Andrei a ales, la numai 14 ani, să-și pună capăt zilelor. Băiatul a fost găsit spânzurat, joi dimineață, în zi de mare sărbătoare, de un cireș aflat în spatele casei.

Sărbătoarea Înălțării Domnului nu a mai fost la fel pentru o familie din comuna vasluiană Deleni. Andrei, unul dintre copii, a fost găsit fără viață în spatele casei, spânzurat. Cel care a făcut șocanta descoperire a fost tatăl acestuia. De altfel, toată suflarea comunei arată cu degetul către părinte, despre care se spune că l-ar fi certat foarte mult pe băiat în ultima perioadă și chiar l-ar fi bătut, scrie vremeanoua.ro.

Băiatul era certat că stă prea mult timp pe tabletă     

Chiar dacă era unul dintre cei mai inteligenți copii din comună, fiind printre puținii beneficiari ai unei burse de merit, acasă trăia un coșmar. Cu mama bolnavă psihic și cu un tată căzut în patima alcoolului, Andrei era certat aproape zilnic pentru că stă prea mult pe internet. Sora băiatului, în vârstă de 16 ani, a povestit că băiatul avea des conflicte cu tatăl lui pentru că petrecea foarte mult timp pe tabletă și nu mai putea să se trezească dimineața să ajungă la timp la ore. Mai mult, vecinii spun că tatăl obișnuia să-l bată. Băiatul mergea la școală plin de vânătăi.

Pe lângă faptul că îi plăcea școala, Andrei era și un copil muncitor care voia să inventeze o bicicletă cu motor. Bunicul lui spune că era priceput la toate: „Singur și-a făcut un aparat de sudură, o semănătoare de mână, apoi a reparat o drujbă din piese rele, găsite prin sat. Îi plăcea să inventeze, să facă lucruri pe care nu le avea. Lucra la invențiile lui toată noaptea, până spre dimineața, de asta se și trezea mai greu. Era pasionat și de tehnologia asta a calculatoarelor, avea o tabletă pe care urmărea ce invenții au mai apărut. A fost un copil foarte deștept, la fel ca și frații lui mai mari, care au fost premianți la Liceul “Mihail Kogălniceanu”. La toți le-a plăcut școala. Din păcate, Andrei a ales să plece mult prea devreme de lângă noi”.

În acest caz a fost întocmit un dosar pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui, sub coordonarea unui procuror. 

Citește și: 

Dezvăluiri despre copilul de 12 ani care s-a sinucis la Botoșani

Un băiat de 13 ani, din Timişoara, găsit spânzurat în camera sa. Părinții lui sunt polițiști locali

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net