La 13 ani a fugit în munţi cu iubitul mamei

Ultima actualizare:

Povestea incredibilă a început în comuna Mădulari, în sudul judeţului Vâlcea, la începutul acestui an, informează adevarul.ro. În luna martie, Elisabeta, de 47 de ani, şi-a găsit concubinul în pat cu fiica cea mică, Denisa, de 13 ani.

Femeia a alertat autorităţile, care l-au reţinut pe bărbat pentru relaţii sexuale cu un minor. Fata a ajuns la Centrul de Plasament Ana din Râmnicu Vâlcea. Deşi fusese iniţial reţinut, Gheorghe Mircea Piţigoi, în vârstă de 39 de ani, din Lădeşti, a fost lăsat în libertate sub control judiciar, judecătorul considerând că nu este un pericol. La scurt timp după ce a fost eliberat, Piţigoi şi-a convins iubita minoră, aflată la Râmnicu Vâlcea, să fugă cu el în lume.

Gheorghe Mircea Piţigoi (39 de ani) a fost reţinut
Gheorghe Mircea Piţigoi (39 de ani) a fost reţinut

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul se ducea, de fapt, în permanenţă să o ia pe fată de la centrul de plasament, aceleaşi surse precizând că au fost înregistrate trei - patru dispariţii cu aceeaşi persoană. În schimb, şeful DJASPC Vâlcea, Nicolae Badea, susţine că fata a fugit doar de două ori. Fata şi iubitul ei au reuşit chiar să fugă în munţi, unde au trăit împreună o săptămână la o stână, până când au fost găsiţi de Poliţie. Bărbatul a reuşit să fugă, iar fata a fost dusă din nou la centrul de plasament. Dat în urmărire, Gheorghe Mircea Piţigoi a fost găsit şi arestat preventiv, în condiţiile în care a încălcat prevederile controlului judiciar impus. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net