La 1 ianuarie ortodocșii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare

Ultima actualizare:

În prima zi a Anului Nou, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc cu mare evlavie pe Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul familiei și săracilor. Sfântul Vasile este întemeietorul Vasiliadelor și al monahismului oriental, este autorul Moliftelor, acelor rugăciuni care au puterea să îndepărteze duhurilor rele. Tot în ziua de Anul Nou, Biserica ortodoxă o pomenește pe Sfânta Emilia, mama Sfântului Vasile. Ierarhul Vasile cel Mare este fiul Sfântului Vasile cel Bătrân, un vestit dascăl al cetății Cezareea și un venerat orator din Pont. El s-a născut în anul 330 în cetatea Cezareea Capadochiei într-o familie de creștini evlavioși.

Sfântul Vasile cel Mare a fost binecuvântat de Dumnezeu  

Sfântul Vasile a fost binecuvântat de Dumnezeu să fie un înainte-văzător. Tradiţia creştină menționează că,  la scurt timp după naştere, pruncul Vasile nu sugea lapte de la sânul mamei în zilele de miercuri şi de vineri și că micuțul a plans continuu până când a fost botezat. Din copilărie, pruncul a uimit prin unele gesturi: dacă atingea plantele ofilite acestea se înviorau, iar atunci când el mângâia animalele bolnave, acestea se însănătoşeau.

A iubit învățătura și a studiat la instituții de învățământ importante

Fiind iubitor de învăţătură, Vasile cel Mare a studiat la cele mai importante instituţii de învăţământ din acele timpuri  în  Cezareea, în Constantinopol şi la cea mai importantă academie din Atena. A rămas mărturie  pasiunea sa pentru  astronomie, geometrie, medicină şi retorică.  La  Atena  l-a întâlnit pe Grigore de Nazianz, care a fost impresionat de inteligenţa şi de harul colegului său Vasile. Între cei doi s-a legat o prietenie exemplară pentru tot restul vieţii. În acelaşi timp, cei doi buni prieteni au ales viaţa religioasă şi monahismul. Exemplul lor a fost urmat de fratele mai mic al Sfântului Vasile, cel care a devenit Sfântul Grigorie de Nyssa. După moartea părinţilor, Emilia și Vasile, cei doi fraţi au împărţit săracilor întreaga avere a familiei lor. Prin faptele  de  milostenie, ei  au deschis drumul unui şir de binefaceri pentru săraci şi pentru cei neputincioşi, consemnate de istoria creştinismului sub numele de  “Vasiliade”.

Arhiepiscopul Vasile a dus o luptă aprigă în apărarea Sfintei Treimi  

În anul 370, în momente foarte dificile pentru Biserică din cauza ereticilor lui Arie și Macedonie, Vasile cel Mare a fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei. În această funcție, ierarhul Vasile a dus o bătălie aprigă cu  scrisul și cuvântul în apărarea Sfintei Treimi.  Din această cauză, el a suferit numeroase prigoniri  din partea împăratului Valens (urmașul lui Constantin cel Mare), denigrator al Sfintei Treimi, împăratul fiind atras de ereticii lui Arie și Macedonie.

Sfântul Vasile a acordat o mare atenție pregătirii canonice a preoților

Sfântul Vasilie este apreciat ca părinte al monahismului oriental, ca protector al familiei, săracilor și bătrânilor. Tot odată, monahul Vasile  a îndreptat  unele greșeli ale monahismului din timpul său și i-a îndemnat pe monahi să se nevoiască  în folosul mântuirii persoanale, dar și în folosul aproapelui. Vasile cel Mare a acordat o mare atenție păturii sociale sărace și a venit în ajutorul acesteia prin remarcabile acte de caritate.

El este primul ierarh care a întemeiat pe lângă biserică azile și spitale

Sfântul Vasile  este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile și spitale, pentru a veni în ajutorul celor săraci, bolnavi și bătrâni.  În acelaşi timp, episcopul Vasile a acordat o mare atenţie pregătirii canonice şi spirituale a preoţilor.

Sfântul Vasile este  fondatorul moral al ”Crucii Roșii”

În timpul vieţii, ierarhul a făcut numeroase minuni. Istoria bisericească mai consemnează un fapt impresionant: Sfântul Vasile este considerat fondatorul moral al "Crucii Roşii"!  

În fiecare zi, Sfântul Vasile înfăptuia o minune

Credincioşii Capadochiei credeau că Raiul a coborât pe acele meleaguri, pentru că , după fiecare slujbă duminicală, Sfântul Vasile înfăptuia câte o minune. În tradiţia ortodoxă este vestită o întâmplare petrecută în biserica în care slujea Sfântul Vasile: aici a venit o văduvă de faimă proastă, care se pocăise. Ruşinată de mulţimea păcatelor, femeia nu se putea spovedi. De aceea, ea a înscris pe o hârtie pecetluită cu ceară toate păcatele săvârşite în viaţa sa. Când a ajuns la altar, în faţa ierarhului, femeia a căzut în genunchi, a început să plângă în hohote fără să mai rostească măcar o vorbă. Atunci, Sfântul Vasile i-a luat sulul de hârtie pecetluit, apoi şi-a ridicat braţele spre  bolta bisericii şi a strigat: "Doamne al Cerului şi al pământului, pentru rugăciunile netrebnicului Tău slujitor, iartă roabei Tale acesteia, după lacrimile ei!" Văduva s-a întors acasă şi, în grabă, a desfăcut ceara sigiliului. Atunci ea a descoperit că hârtia era albă, iar păcatele însemnate de ea dispăruseră. Sfântul Vasile cel Mare a trecut la viaţa veşnică la data de 1 ianuarie în anul 379.

Moliftele Sfântului Vasile , rugăciuni care vindecă sufletul și trupul

„Dintre scrierile cele mai importante ale Sfântului Vasile  trebuie să amintim „Liturghia Sfântului Vasile” şi „Moliftele Sfântului Vasile.”  „Moliftele” care-i poartă numele se citesc de câte ori este nevoie şi aceste rugăciuni au puterea să vindece boli grave, să alunge duhurile necurate şi blestemele. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca persoanele care solicită să li se citescă aceste rugăciuni au nevoie de o pregătire lăuntrică specială: să ţină post şi să rostească rugăciuni; după o perioadă de curăţire sufletească şi trupească, credinciosul care doreşte să se coboare harul Sfântului Vasile asupra sa, poate să solicite  preotului să-i citească Moliftele Sfântului Vasile. De asemenea,

Moliftele sun rugăciuni care se citesc când sunt calamități naturale

Moliftele se citesc când sunt calamităţi naturale sau epidemii, pentru că acestea au puternice efecte terapeutice. Tot în ziua de Anul Nou se continuă datinile străvechi, iar sorcovitul este o urare tradiţională; acum, membrii comunităţii, la sfârşitul slujbei, îşi adresează urări de sănătate şi bucurii pentru Noul An. Aceleaşi gânduri bune se adresează naşilor de botez şi de cununie”, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica „Sfânta Vineri Nouă” din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).

Ianuarie, un timp benefic pentru citirea Moliftelor

Ianuarie este un răstimp benefic pentru ortodocşi, când în biserici şi în mănăstiri sunt citite Moliftele Sfântului Vasile cel Mare : ianuarie este o etapă binecuvântată din an, în care creştinii au şansa divină să se înnoiască sufleteşte o dată cu Noul An.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image png
balcoanele solare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net