Klaus Iohannis are un nou purtător de cuvânt. Cine e acesta

Ultima actualizare:

    Mădălina Dobrovolschi, noua purtătoare de cuvânt a lui Klaus IohannisFoto captură/ Digi 24
Mădălina Dobrovolschi, noua purtătoare de cuvânt a lui Klaus IohannisFoto captură/ Digi 24

Miercuri, 31 august, într-o scurtă conferință de presă, a fost anunțat noul purtător de cuvânt al președintelui României.

Mădălina Dobrovolschi este noua purtătoare de cuvânt a lui Klaus Iohannis, potrivit Digi 24. Aceasta a susținut o conferință de presă în care a declarat că va transmite în perioada următoare toate informațiile necesare venite din partea administrației prezidențiale. Madalina Dobrovolschi este la rândul ei jurnalistă și speră că acest lucru va facilita comunicarea dintre instituția președinției și public.

"Înțeleg cât de mult cântărește rolul pe care mi-l asum. Crezul acesta e și cel pe care-l aveți voi jurnaliștii din redacții, tocmai pentru că aceasta este misiunea noastră, am acceptat și vin în această formulă de comunicare. Îmi doresc să particip la ce înseamnă acest proiect de schimbare. Noi cei din zona de comunicare avem nevoie de dumneavoastră, de presă. De aceea rolul declarației de presă este de a ne cunoaște și de a face un parteneriat când sunt necesare informații de la adminstrația prezidențială. Când vor fi declarații de presă, când îmi veâi adresa întrebări și nu voi avea răspunsul, mă voi documenta. Îmi doresc să păstrăm rigurozitatea informațiilor venite din partea administrației prezidențiale. Doar după o consultare cu președintele voi face aceste comunicări", a declarat noua purtătoare de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis.

image
image
image
image
image
image
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
Horia Constantinescu scaled webp
top10 art geronimo jpg jpeg
controlor tren jpg
postas greva jpg
Paine mucegaita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net