Jumătate de metru de zăpadă în 18 ore!

Ultima actualizare:

    Galaţi
Galaţi

Vom vedea soarele, după ce trei zile ne-au terorizat ninsorile, ploile şi frigul. Joi noapte, 20 spre 21 aprilie, au căzut până la 50 cm de strat nou de zăpadă. Astfel de fenomene se întâmplă de două ori într-un secol, spun meteorologii.

“Doamne, Ce-o fi asta?” , vorbeşte nea Gogică, uitându-se la zăpada de 20 cm aşternută peste noapte pe străzile din Focşani. În Vrancea a nins 18 ore neîntrerupt. A căzut zăpadă pentru prima oară, după 20 de ani, la mijlocul lunii aprilie. Localnicii îşi aduc aminte că acest lucru s-a mai întâmplat în 1998, dar tot ei spus că nu se compară cu ce a fost acum.

Neamţ
Neamţ

”Atunci a nins doar două ore şi nu a fost atât de rău. Acum a început joi dimineaţă, la ora 4, şi a ţinut-o aşa până la ora 22.00”, povesteşte făcându-şi cruce nea Gogică.

Braşov
Braşov

Fostul director al ANM, Ion Sandu, prezent şi el la Focşani, a declarat că astfel de fenomene, cum au fost în Vrancea, se întâmplă de două ori într-un secol. Într-adevăr, peste noapte şi ieri dimineaţă (vineri, 21 aprilie) a nins neîntrerupt în Moldova şi în estul Transilvaniei. ”Cel mai mult a nins la altitudini mari. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară acum (vineri, 21 aprilie, n.r.) 204 cm, faţă de 153 cm cu o zi înainte. Sâmbătă dimineaţă precipitaţiile vor înceta, dar noaptea de vineri spre sâmbătă va fi deosebit de rece, cu temperaturi ce pot să coboare până la minus 10 grade”, ne-a explicat Oana Păduraru, meteorolog ANM. Şi pe Valea Prahovei a nins neîncetat şi s-au adunat 46 cm de omăt, la Sinaia, şi 111 cm pe Vârful Omu.

Gravidă dusă de pompieri la maternitate 

simeon stalpnicul png

Clipe de groază pentru o gravidă din localitatea Bozieni, din judeţul Piatra Neamţ! I-a venit sorocul să nască vineri, când în zonă viscolea şi ningea ca-n plină iarnă. Potrivit reprezentanţilor ISU Piatra Neamţ, o ambulanţă a ajuns cu chiu cu vai acasă la femeie, dar fost nevoie de intervenţia pompierilor ca să facă cale întoarsă până la maternitate. Aceştia au făcut pârtie în calea ambulanţei, pentru că drumul era acoperit cu zăpadă. Tot ei au ajutat trei bolnavi care fac dializă să ajungă la spital. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net