Joia Mare, tradiţii: Gospodinele vopsesc ouăle roşii

Ultima actualizare:

    În Joia Mare, tradiţii vechi spun că gospodinele trebuie să vopseasacă ouălefoto: adevarul.ro
În Joia Mare, tradiţii vechi spun că gospodinele trebuie să vopseasacă ouălefoto: adevarul.ro

Joia Mare mai este numită Joia Neagră. În Joia Mare, tradiţii vechi arată că gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roşu. Semnificaţia oului în creştinism este aceea a mormântului, a unui spaţiu închis, care prin spargere lasă viaţa să iasă.

Etnologii spun că Joia Mare este ziua încondeierii ouălor, ritual respectat în mai multe părţi ale Moldovei. Joia se face şi pasca, din aluat cu brânză de oi şi cu o cruce făcută tot din aluat. Această pască se duce la sfinţit în noapte de Înviere.

Joia Mare, tradiţii: În Dolj se pomenesc morţii

"Aflându-ne în Săptămâna Mare, sau Săptămâna Patimilor, este firesc să întâlnim numeroase practici de pomenire a morţilor (aprinderea focurilor rituale, ofrandele alimentare şi materiale aduse - colacul, oală, lumânarea), care se petrec în ziua de joi dinainte de Paşti (a şaptea săptămâna a Postului Mare), zi cunoscută sub denumirea de Joia Mare, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joia Verde, Moşii de Joimari, Joimărică). Se spune că în noaptea de Joia mare se deschid mormintele, cerul, uşile Raiului şi ale Iadului, iar spiritele celor morţi se întorc la casele lor spre a petrece Pastile printre cei vii.

Morţii reveniţi pe la vechile lor locuinţe rămân printre ai lor până la înălţarea Domnului Iisus Hristos, zi în care se fac pomeni, iar aceştia se întorc de unde au venit, dimpreună cu colacul şi cu oală cu apă pe care le-au primit de pomană", a declarat Amelia-Loredana Etegan, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, citată de stirileprotv.ro.

Joia Mare, tradiţii: În Olt se varsă câte o găleată cu apă pentru fiecare mort

În unele sate aşezate în apropierea Oltului există obiceiul că în dimineaţă zilei de Joimari, înainte de răsăritul soarelui, grupuri de fete să meargă pe malul Oltului, unde alegeau locuri pe care le marcau cu crenguţe de salcie şi flori, lângă care înfigeau lumânări aprinse. Fiecare faţă lua apoi apă cu găleată din Olt, se închină şi spunea: 'Să-i fie lui...(numele unei persoane decedate din familie)', apoi răsturna apă din găleată la baza ramurii de salcie. Se varsă câte o găleată cu apă pentru fiecare mort. Pentru practicarea obiceiului erau alese doar fete caste, pentru că apă vărsată de ele să fie primită de morţi, potrivit etnografului.

Joia Mare, tradiţii: Copiii colindă în judeţul Olt

Tot în satele din sudul judeţului Olt se practică de Joimari un obicei numit "Câtă-mata". Astfel, cete de trei-patru copii cu vârstă de până la 10 ani însoţiţi de un bărbat plecau la colindat cu un coş în mâna, din uşă în uşă, cântând un cântec tradiţional : "Câtă Mata tors-ai câlţii, două ouă încondeiate la Mărită pe perete". Obiceiul face referire la toarcerea câlţilor de lână şi la hărnicia fetelor. În schimbul cântatului, copiii primeau câte un ou roşu

image
image
image
image
image
image
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net