Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea mai multor urşi în Băile Tuşnad

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

Mai mulţi urşi au fost semnalaţi în numai câteva ore în Băile Tuşnad, fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru îndepărtarea acestora. O ursoaică cu pui a intrat într-un magazin din staţiune, iar alţi urşi au fost văzuţi lângă o ghenă şi la uşa garajului unui localnic.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Harghita, în cursul serii de 14 iunie, au fost primite trei apeluri, prin intermediul SNUAU 112, prin care era anunţată prezenţa unor urşi în Băile Tuşnad, iar un al patrulea apel a fost primit în cursul nopţii de duminică spre luni, jandarmii intervenind în toate cazurile.  “Primul apel primit prin intermediul SNUAU 112, la ora 22:00, ne anunţa că o ursoaică cu trei pui ar fi intrat într-un magazin din staţiune, din cele spuse de apelantă, ursoaica a fost atrasă de hrana din magazin. A fost trimis imediat în zonă un echipaj de jandarmerie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil. Până la sosirea acestuia la faţa locului a intervenit un jandarm montan din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tuşnad, care a reuşit pe moment îndepărtarea ursoaicei”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.La ora 22:50 a fost primit cel de-al doilea apel, în care un bărbat anunţa prezenţa unui urs prin mijlocul staţiunii şi acesta fiind îndepărtat de echipajul aflat în zonă. În acelaşi timp ursoaica a revenit încercând din nou să intre în magazinul din localitate, dar a fost îndepărtată din nou. De asemenea, la ora 23:42  a fost primit cel de al treilea apel, o femeie anunţând prezenţa unui urs la o ghenă de gunoi, acesta fiind îndepărtat de jandarmi înspre pădure.Cel de-al patrulea apel a fost primit în jurul orei 3 când un bărbat semnala prezenţa unei ursoaice cu trei pui la uşa garajului său din aceeaşi staţiune. Şi ursoaica a fost îndepărtată înspre pădure.Echipajul de jandarmerie care a acţionat pentru prevenirea oricăror incidente a rămas în zonă pentru a se asigura că urşii nu se întorc. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net