Ireal! O româncă a plătit 400.000 de dolari vrăjitoarelor pentru a scăpa de soţul infidel

Ultima actualizare:

    Elena Laura Burtea,  una dintre „vrăjitoarele”  din Ploieşti Foto: reginamagieialbe.ro
Elena Laura Burtea, una dintre „vrăjitoarele” din Ploieşti Foto: reginamagieialbe.ro

Câtă naivitate! Aproape jumătate de milion de dolari a plătit o româncă stabilită în Statele Unite ale Americii unor şarlatani din Ploieşti, care se recomandau vrăjitori de magie albă, pentru a scăpa de soţul infidel. Alte unsprezece persoane au căzut în capcana familiei de escroci şi au plătit mii de euro ca să se vindece de afecţiuni medicale grave prin farmece.

”Vracii” din Ploieşti reuşeau să capteze atenţia oamenilor disperaţi, bărbaţi şi femei deopotrivă, pe care îi convingeau să se împrumute sau să vândă averi doar pentru a scăpa de ”lucrarea diavolului”. Tehnica de manipulare a celor din clanul Mantu era una clasică. Ei îşi vindeau ”puterile tămăduitoare” pe site-uri de profil, scrie adevarul.ro.

O româncă stabilită în SUA, Lenuca, a ajuns să-şi vândă casa şi alte proprietăţi, iar banii obţinuţi, peste 400.000 de dolari, au fost trimişi, pentru curăţare, “tămăduitorilor” din Ploieşti. Potrivit rechizitoriului, femeia bănuia că soţul său o înşală, motiv pentru care a apelat la “vrăjitori”. Din discuţiile purtate cu ei, reiese că femeia îşi dorea moartea bărbatului său, pe care îl acuza că are relaţii extraconjugale şi că, astfel, a necinstit-o. 

”Vracii” i-au cerut femeii să le trimită, într-o primă fază, 266 de grame de aur pentru a fi topit. Femeia a trimis bijuteriile din aur în România. Şarlatanii au apelat însă la un truc pentru a-i câştiga încrederea clientei lor. Au trimis aurul înapoi în SUA, ”curăţat de diavol”. Aşteptau acum marea lovitură: banii din vânzarea proprietăţilor. Suma respectivă ar fi urmat să intre într-un circuit sacru, într-o zonă secretă din India, pentru ca apoi să fie retrimisă curăţată de spirite rele înapoi în America.

Sumele de bani au fost trimise  într-un cont  din România
Sumele de bani au fost trimise într-un cont din România

”Se va întâmpla un fum, banii se returnează, numai fumul să intre în trupul lui şi în sufletul lui. Banii se returnează înapoi, mă înţelegeţi?” - aceasta a fost promisiunea cu care femeia a fost convinsă să le trimită nu mai puţin de 400.000 de dolari. Lenuca a început să trimită banii într-un cont înregistrat pe numele unuia dintre ”vrăjitori” la ING Bank, începând cu 1 octombrie 2015. Au fost trimise mai multe tranşe de bani, cea mai mare de 99.000 de dolari, conform rechizitoriului. Pe 19 noiembrie 2015, contul de la ING a fost închis, având soldul final zero, susţin procurorii. Când Lenuca şi-a cerut banii curăţaţi de diavol înapoi, escrocii din Ploieşti i-au spus că dolarii au ars în timpul ritualului, dar că ea ar trebui să se bucure, pentru că de acum încolo va scăpa de probleme.

Condamnaţi la închisoare cu suspendare

Lucian Mantu, Laura Elena Burtea, George Anghel Zătreanu, Maria Burtea şi Suraj Zătreanu au fost identificaţi de poliţişti drept ”tămăduitorii” care promiteau vindecare în schimbul banilor. Pe lângă românca din SUA, alți 11 oameni înșelați au cerut ajutorul Poliției abia când și-au dat seama că nu vor mai primi înapoi banii trimiși vracilor pentru a fi curățați de diavol. Escrocii au fost arestaţi preventiv în 2016, iar Judecătoria Ploieşti i-a condamnat la închisoare cu suspendare. Pentru recuperarea prejudiciului, instanţa a decis să pună sechestru pe proprietăţile ”vrăjitorilor”, dar valoarea acestora nu se compară cu sumele de bani date de clienţii înşelaţi. Dosarul se află acum la Curtea de Apel Ploieşti, iar următorul termen de judecată a fost stabilit în februarie 2020. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net