ÎPS Teodosie, în trăsură pe străzile Constanţei. A organizat o procesiune religioasă în centrul oraşului

Ultima actualizare:

    IPS Teodosie a mers în trăsură, în timp  ce credincioşii l-au urmat pe josFotografii: INQUAM_Photos
IPS Teodosie a mers în trăsură, în timp ce credincioşii l-au urmat pe josFotografii: INQUAM_Photos

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimul an, ÎPS Teodosie sfidează orice reguli cu privire la distanţare şi organizează evenimente la care participă mulţi oameni. Miercuri, Arhiepiscopul Tomisului s-a aflat în mijlocul unei procesiuni pe străzile Constanţei.

Urcat într-o trăsură, alături de zeci de credincioşi şi preoţi, Arhiepiscopul Tomisului s-a aflat miercuri în fruntea unei procesiuni religioase desfăşurate pe bulevardul Tomis din Constanţa. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătoarea Sfântului Haralambie, hramul unei biserici amplasate ilegal pe acest bulevard, scrie adevarul.ro.

Dacă la slujbă aproape toţi credincioşii purtau mască, în clipa când aceştia au ajuns la raclele cu moaşte, instalate în curte, le-au sărutat fără nici o măsură de protecţie împotriva COVID-19. „Nu ne este frică de boală”, au spus oamenii. Deşi la slujbă era anunţat şi un invitat, episcopul Ilarion de la Sibiu, acesta nu a mai apărut.

Procesiune aprobată de primar 

Pentru a putea bloca o parte din circulaţia de pe bulevardul Tomis, Arhiepiscopia a cerut acordul primăriei. Edilul Vergil Chiţac a dat acest aviz, menţionând faptul că organizatorul trebuie să-şi asume responsabilitatea inclusiv pentru respectarea regulilor impuse de pandemie. Arhiepiscopia Tomisului a publicat şi avizul semnat de primarul Constanţei pentru organizarea acestei procesiuni. „Pentru că au apărut prin presă "voci" care acuză presupuse ilegalităţi în pandemie, la procesiunea religioasă de Sf. Haralambie, se aduce la cunoştinţă avizul FAVORABIL al Primăriei Constanţa, căreia Arhiepiscopia Tomisului îi mulţumeşte în mod public”.  

Tot cu prilejul sărbătoririi Sfântului Haralambie, la Constanţa a avut loc, în urmă cu două zile, un concert de pricesne susţinut de către arhidiacon Ionuţ Cristinel Boancheş şi baritonul Alexandru Chiriac, care au fost acompaniaţi la pian de către diacon Valentin Vădănoiu.

Biserica cu hramul Sfântul Haralambie din Constanţa a devenit cunoscută după ce a fost construită cu un stâlp de electricitate inclus în acoperiş. Deoarece construcţia nu are nici o autorizaţie de construire, iar preotul paroh a continuat lucrările, procurorii l-au trimis în judecată. Procesul s-a finalizat cu condamnarea cu suspendare a slujitorului. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net