Consultări cu societatea civilă, vineri, la Cotroceni: 5.500 de mesaje

Ultima actualizare:

    Românii care au ieșit în stradă, în ultimele zile, cer schimbarea sistemului politic
Românii care au ieșit în stradă, în ultimele zile, cer schimbarea sistemului politic

Președintele Iohannis a primit 5.520 de mesaje de la ONG-uri și de la oameni care au protestat în aceste zile în Piața Universității, scrie Mediafax. Aceștia cer să fie primiți la Cotroceni pentru discuții privind desemnarea premierului, iar consultările, la care nu s-a decis încă cine va merge, vor începe la 13.30.

Potrivit Administrației Prezidențiale, procesul de selecţie a participanților la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis este în curs de finalizare, urmând a fi anunţate şi organizaţiile, precum şi persoanele care vor participa la aceste consultări.

Cele 5.520 de mesaje conţin, fiecare, una sau mai multe propuneri de persoane care solicită să participe la consultări, precizează Preşedinţia.

Potrivit unor surse oficiale, procesul de selecţie este „dificil” şi nu a fost încă stabilit numărul exact de participanţi. Varianta de lucru este ca, din această delegaţie, să facă parte aproximativ 20 de persoane, încercându-se o reprezentare cât mai largă, dar care să nu îngreuneze discuţiile.

Administraţia Prezidenţială va face un anunţ privind componenţa acestei delegaţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net