Inginerul de noroaie care a deschis cafeneaua unde totul costă 5 lei

Ultima actualizare:

    În fiecare dimineață, la 6.30, Alina ajunge la cafeneaFoto: adevarul.ro
În fiecare dimineață, la 6.30, Alina ajunge la cafeneaFoto: adevarul.ro

Are doar 27 de ani, dar a luat-o de la capăt de mai multe ori până a reușit. Inițial a vrut să devină jurnalist, apoi s-a reorientat către Facultatea de Petrol și Gaze. A lucrat ca inginer de sondă, până când lucrurile n-au mai mers, moment în care și-a deschis propria afacere: o cafenea unde orice produs costă 5 lei.

Alina Popescu a terminat Colegiul „Jean Monnet” din Ploieşti, cu profil pedagogic, şi s-a înscris la o facultate de jurnalism din Bucureşti. „Era visul meu cel mai mare, să devin jurnalist. După primul an, am văzut cum stau lucrurile şi am fost foarte demoralizată de practica pe care am făcut-o la o televiziune centrală. Mi-am dat seama că efectiv cheltuiam banii părinţilor“, povesteşte Alina modul în care s-a încheiat primul dintre visurile sale profesionale.

Aşa că a luat-o de la capăt. S-a înscris la Universitatea de Petrol şi Gaze, la inginerie mecanică, specializarea Utilaj Petrolier, iar jurnalismul l-a încheiat după trei ani la frecvenţă redusă. „Cred că un an de zile am plâns zilnic, a fost o facultate foarte grea, mai ales din cauza matematicii, pentru care nu am o aplecare naturală, iar, de vineri până duminică, mergeam şi la Bucureşti, la cursurile de jurnalism“, spune tânăra.

A terminat însă una dintre cele mai grele facultăţi din România. Din 200 de studenţi înscrişi, dintre care doar patru fete, au terminat 12, printre care şi Alina. „A urmat un internship la Petrom şi încă un vis foarte mare. Atunci îmi doream extrem de tare să fiu inginer de sondă, job pe care l-am obţinut şi care mi-a adus foarte mari satisfacţii. A fost jobul vieţii mele. Am lucrat în mai multe locuri din România, uneori şi la minus 30 de grade, dar mi-a plăcut foarte mult“, povesteşte Alina.

Deşi titulatura este puţin ciudată, Alina a lucrat ca inginer de noroaie, fiind responsabilă cu extragerea de probe de sol şi analiza acestora. Din păcate, şi acest vis s-a încheiat brusc după scăderea preţului petrolului şi concedierile masive din domeniu. În iunie 2015 era şomeră şi, de parcă nu era de ajuns, s-a despărţit şi de iubitul său, deşi aveau căsătoria stabilită pentru toamnă.

„A fost o perioadă destul de stresantă, s-au adunat toate. Însă m-am scuturat şi atunci mi-a venit ideea să intru în afaceri şi să lucrez pentru mine. Părinţii mei nici nu au vrut să audă, mi-au zis să termin cu prostiile pentru că nu merge nimic în România. Nici măcar nu puteam să iau un împrumut pentru că nu aveam un salariu“, explică tânăra.

Într-un final, mama sa a ajutat-o cu bani, fără ştirea tatălui, să-şi înfiinţeze o firmă.

Citește pe adevarul.ro cum a reușit Alina în propria afacere!

image
image
image
image
image
image
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net