Inculpat în România, preot ortodox în Australia?

Ultima actualizare:
Iulian Vasile Ilie, un popă  condamnat pentru înşelăciune
Iulian Vasile Ilie, un popă condamnat pentru înşelăciune

Enoriaşii parohiei “Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Sydney (Australia) au descoperit că părintele lor, Radu Cristian Herţeg, ar fi inculpat într-un dosar penal. Parohul, un tânăr absolvent de studii teologice făcute la Cluj-Napoca şi Oradea, a fost hirotonit preot în 2016 de către Episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelande, episcopie din cadrul Patriarhiei Române.

Credincioşii români din Australia nu mai înţeleg nimic! Radu Cristian Herţeg, inculpat la Cluj în-tr-un dosar amplu, nu e doar preot, ci a primit şi funcţia de paroh al bisericii “Sfinţii Martiri Brâncoveni din Sydney”, unde a fost instalat în decembrie 2017.

Pe rolul Tribunalului Cluj se află, din iunie 2017, un proces în care 29 de persoane sunt inculpate pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, comiterea infracţiunilor de fals informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Un bărbat din acest grup ar fi ajuns preotul bisericii din Sydney, în Australia, susţin credincioşii. Procurorii DIICOT arată că, din 2009 şi până în 2012, gruparea a provocat un prejudiciu care se ridică la suma de 1.343.355 de euro, 63.596,25 de dolari şi 45.911,70 lei.

Unul dintre inculpaţi, Radu Cristian Herţeg, ar fi avut rolul de „săgeată“ în activitatea infracţională a grupării, susţin procurorii. „Iniţial a efectuat doar retrageri de numerar provenind din tranzacţii frauduloase, după care a trecut la racolarea altor «săgeţi», atrăgându-i în activitatea infracţională şi determinându-i să-şi deschidă conturi bancare în care să primească sume de bani din transferuri frauduloase, contra unui comision de 25% din sumele retrase“, spun procurorii. Totalul prejudiciului creat de Herţeg a fost de 81.651 de euro.

Ridica bani din tranzacţii frauduloase

Credincioşii români din Sydney sunt intrigaţi: cum un inculpat, ale cărui probleme se pot găsi cu o simplă căutare pe internet, a fost hirotonit de un episcop al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) fără să aştepte finalizarea procesului? Părintele Radu Cristian Herţeg nu a răspuns nici unuia dintre mesajele transmise de reporterii „Adevărul“, pentru a comenta situaţia.

În schimb, episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelande ne-a transmis că este vorba de o coincidenţă de nume. „Absolut toţi angajaţii au fost verificaţi de către Episcopie şi de către autorităţile australiene. Au prezentat Episcopiei un cazier judiciar fără nici o asemenea abatere“, a declarat episcopul Australiei şi Noii Zelande. Conform legislaţiei române, faptele penale apar însă în cazierul judiciar doar după o condamnare definitivă sau în cazul unei amenzi penale. Persoane apropiate preotului susţin, sub protecţia anonimatului, că ştiau de problemele lui penale, dar că acesta a spus tot timpul că ele „s-au rezolvat“. 

Parohul din SUA, zece ani cu executare


    Iulian Vasile Ilie, un popă  condamnat pentru înşelăciuneFoto: orthodoxchurchps.org
Iulian Vasile Ilie, un popă condamnat pentru înşelăciuneFoto: orthodoxchurchps.org

Un preot care slujeşte de trei ani la Palm Springs (SUA) e condamnat la zece ani de închisoare cu executare în România, pentru înşelăciune şi spălare de bani. Iulian Vasile Ilie (37 de ani) a făcut parte din gruparea infracţională care vindea mansarde construite ilegal în Iaşi, Bacău şi Bucureşti. Potrivit DNA, infractorii au păcălit 73 de persoane cu suma de 6,5 milioane de lei. Ilie apare pe site-ul Poliţiei Române la „persoane urmărite“, anunţul fiind activ. În 2015, preotul a plecat în SUA, unde a fost numit paroh la biserica românească din Palm Springs (California) de către Arhiepiscopul Nathaniel, şeful Episcopiei Ortodoxe Române din America. Din decembrie 2018, el a dispărut de la parohie.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net