Incredibil! Pompele funebre şi angajaţii de la Ambulanţă şi SMURD, mână în mână

Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a primit sesizări privind firme de pompe funebre care erau anunţate despre accidente, de către angajaţi SMURD şi SABI, precum şi de poliţişti, înainte ca decesul să fie declarat, pentru datele transmise luând între 500 şi 600 de lei, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

"Am primit aceste sesizări de câteva luni. Era vorba de unele firme de pompe funebre care erau anunţate despre un posibil deces înainte ca acesta să se fi produs, adică să fi fost declarat decesul de către medici", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Raed Arafat a precizat că, din păcate, datele proveneau de la angajaţi de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, Serviciul de Ambulanţă Bucureşi - Ilfov (SABI) şi poliţişti, iar aceştia primeau în schimb sume între 500 şi 600 de lei.

Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări a Ministerului Sănătăţii, iar procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti (PTB) au început, în luna decembrie, urmărirea penală faţă de 26 persoane, pentru luare şi, respectiv, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, se arată într-un comunicat de presă al PTB.

Anchetatorii au făcut, luni dimineaţă, 17 percheziţii domiciliare şi au în executare mandate de aducere pentru 26 de persoane.

Agenţii de poliţie şi angajaţii Serviciului de Ambulanţă şi SMURD cercetaţi în acest caz sunt suspectaţi că transmiteau date despre persoane decedate reprezentanţilor unor firme de pompe funebre, care îi contactau pe aparţinătorii acestora, pentru a încheia contracte de prestări servicii funerare.

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că învinuiţii, angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti - Ilfov (SABI) sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, transmiteau, în baza unei înţelegeri prealabile, către reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal şi medical privind persoane decedate, precum şi date privind aparţinătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu. La rândul lor, reprezentanţii firmelor de pompe funebre, învinuiţi în cauză, contactau aparţinătorii persoanei decedate în vederea încheierii unor contracte de prestări servicii funerare", a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

În cazul în care era încheiat un contract de servicii funerare, agenţii de poliţie şi angajaţii Serviciului de Ambulanţă şi SMURD care transmiteau datele primeau mită o sumă de bani de la reprezentanţii firmelor de pompe funebre, în baza înţelegii anterioare, se mai arată în comunicatul citat.

La percheziţii au participat 12 procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi peste 150 de poliţişti de la Serviciul Omoruri şi Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, precum şi de la Direcţia Generală Anticorupţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net