Incredibil! O femeie lovită de o maşină pe trecerea de pietoni în Oradea, scoasă vinovată. Procuror: „Ea s-a lovit de autoturism“

Ultima actualizare:

    foto: arhivă Click!
foto: arhivă Click!

Lovită de o mașină pe trecerea de pietoni și operată de 5 ori în urma accidentului, o orădeancă de 60 de ani își caută dreptatea la CEDO, după ce justiția din România a scos-o tot pe ea vinovată. Și s-a întâmplat așa pentru că procurorul a ignorat expertiza de specialitate şi a decretat, doar pe declaraţiile şoferului şi a pasagerei sale, că accidentul a fost lângă zebră și că pietonul ar fi lovit maşina.

Accidentul rutier s-a produs în dimineaţa zilei de 1 martie 2018, după cum a povestit, pentru Adevărul, victima. Femeia, în vârstă de 60 de ani, ieşise la cumpărături, la un magazin din apropierea casei. “La întoarcere, m-am oprit în dreptul trecerii de pietoni şi n-am văzut nici o maşină. Când eram pe trecere, am fost izbită din plin”, spune ea. Femeia a ajuns la spital cu traumatism toracic închis, mai multe coaste rupte, dar şi femurul fracturat. A stat 21 de zile în spital, fiind supusă ulterior la 5 intervenţii chirurgicale, ultima în februarie acest an. 

Ce spun poliția și experții 

Declarația inițială a șoferului, de la fața locului, atunci când s-a produs accidentul, este clară: ”Am condus autoturismul pe banda 2, iar la trecerea de pietoni am accidentat o femeie care traversa strada pe marcajul pietonal din partea dreaptă a direcţiei mele de mers.”. Drept urmare, poliţiştii au deschis dosar penal pe numele lui, pentru vătămare corporală din culpă. Mai mult, oamenii legii au dispus şi realizarea unei expertize de specialitate, raportul fiind finalizat pe 5 septembrie anul trecut. În baza fotografiilor de la fața locului, specialiştii au constatat avarii ale aripii dreapt, dislocarea carcasei oglinzii retrovizoare dreapta a autovehiculului, iar pe şosea a ”fost reţinută o zonă de dispersie a produselor alimentare, care debutează din imediata apropiere a marcajului trecerii pentru pietoni”.

”Mijloacele materiale de probă nu cad exact la locul impactului, ele dispunând de o anumită viteză de proiectare, direct proporţională cu viteza de impact, ceea ce determină căderea lor în poziţii avansate de locul impactului“, au precizat experţii. Concluzia acestora a fost clară: vina aparţine şoferului deoarece impactul s-a produs pe trecerea de pietoni, pe banda a doua de circulaţie, din cauza neacordării priorităţii de trecere de către conducătorul auto. În acel moment, pietonul era angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.

Ce spune procurorul

Alta a fost, însă, concluzia procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, chemat să dea un verdict în caz în baza dovezilor strânse de poliţişti şi a declaraţiilor date de împricinaţi şi martori. Nu aluatr în considerare raportul experților, deoarece “crează un dubiu cu privire la aspectul deplasării pe trecerea de pietoni a părţii vătămate”. Astfel, s-a bazat doar planşa fotografică, schiţa locului accidentului şi procesul verbal de cercetare la faţa locului, “de unde rezultă că mijloacele de probă sunt căzute după locul trecerii de pietoni”, plus declaraţiile şoferului şi a pasagerului, altele decât cele de la fața locului și aproape identice. Astfel, pe 27 septembrie anul trecut, magistratul a clasat dosarul, stabilind că “nu a rezultat cu claritate că victima s-ar fi angajat în traversarea drumului pe trecerea de pietoni” şi, ca atare, şoferul nu poate fi găsit vinovat. Concluzia anchetatorului a fost că vina aparţine pietonului, care a lovit maşina şi nu a şoferului acuzat că a provocat accidentul.

Și ciudățeniile acestui caz nu se opresc aici!

Amănunte incitante puteți citi pe adevarul.ro

image
image
image
image
image
image
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net