Incredibil, dar adevărat: o viaţă de om în aşteptarea unei mine de aur (P)

Cincisprezece ani sunt o viaţă de om. În acest timp, locuitorii din Roşia Montană, Abrud şi localităţile învecinate au tot aşteptat, cu sufletul la gură, să vadă ce se întâmple cu mina modernă de la Roşia Montană - se face sau nu se face? Cum timpul nu aşteaptă pe nimeni, oamenii şi-au văzut de viaţă cum au putut. Unii dintre ei au luat-o de la zero în altă locaţie, alţii se bucură de pensie, iar alţii încă suferă şi speră că vor avea de lucru, în continuare, în minerit. Indiferent de situaţie, vieţile a mii de oameni sunt sau vor fi schimbate în bine de proiectul minier.

Mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă, peste noapte, în urma
închiderii minelor din Apuseni. Deşi trăiau în patria aurului, oamenii
din Roşia Montană, Abrud sau Bucim au înţeles, dintr-o dată, că vor fi
nevoiţi să-şi găsească altceva de muncă pentru a-şi hrăni familiile.
Unii au reuşit să cultive pământul, alţii să crească animale, dar nu ca
să prospere, ci doar ca să aibă după ce bea apă. E greu ca un miner să
facă pe fermierul, cu atât mai puţin într-o zonă cu suprafaţă arabilă în
proporţie de 7% şi unde gerul se termină abia la sfârşit de mai şi
revine în septembrie.

Ioan Petru Toderaş (54 de ani), fost cartograf şi artificier al exploatării de stat de la Roşia Montană, povesteşte: „În
2006, când s-a închis mina, cu toţii am fost nevoiţi să facem cu totul
altceva pentru a supravieţui. Eu mi-am deschis o mică firmă de
exploatări forestiere, un gater mai precis. Alţii au încercat să facă
agricultură, însă la noi, în Roşia, nu e teren pentru aşa ceva. Dacă
puneam cartofi, se făceau o dată la trei-patru ani, însă de mărimea unor
caise. Cei care s-au apucat de crescut vite - trei sau patru vaci, nu
mai mult - şi-au dat seama că nu au bani ca să le cumpere nutreţuri. La
noi iarna e grea, cu nămeţi de doi metri, iar vremea rea ţine cam opt
luni pe an. Roşia nu are niciun viitor fără minerit"
.

Ioan Petru Toderaş


Acum,
Ioan Toderaş se bucură de odihna mult visată, la pensie. Locuieşte în
Alba Iulia, în cartierul Recea, special construit de Roşia Montană Gold
Corporation (RMGC) pentru familiile de roşieni care au decis să-şi
vândă proprietăţile pentru ca exploatarea minieră să poată continua.
Privind în urmă la deciziile importante luate, nea Toderaş crede că a
făcut cea mai bună alegere. „M-am mutat în casă nouă, în cartierul
Recea, la 1 decembrie 2010, chiar de Ziua Naţională. Am decis să vând
locuinţa din Roşia pentru a-mi putea ţine cei trei copii în şcoli de la
oraş. La noi nu se putea vorbi de piaţă imobiliară până să apară acest
interes pentru minerit"
, ne spune omul. Aici nu este singur. Peste
125 de familii din Roşia Montană au ales să se mute în cartierul din
reşedinţa de judeţ, pentru a începe o viaţă cu totul nouă la oraş. În
cartierul din Alba Iulia, foştii locuitori ai comunei miniere au case
noi, construite după cele mai moderne standarde, cu infrastructură
subterană, apă curentă, gaze, energie electrică şi toate utilităţile
unei aşezări urbane. Pentru cei mai mulţi dintre ei nu a fost o decizie
uşoară, însă toţi au fost de acord cu planul de strămutare al RMGC
pentru oportunităţile care li s-au deschis la oraş: servicii medicale de
urgenţă, apă caldă şi lumină non-stop, şcoli mai bune pentru copiii
lor. Ei continuă să fie o comunitate unită, chiar dacă nu mai locuiesc
în Roşia Montană, iar mulţi dintre ei şi-au păstrat vecinii pe care îi
aveau înainte.


Doina Elena Tomuş (44 de ani) este din
Abrud şi a fost printre primele persoane care au fost de acord să se
mute în noul cartier din Alba Iulia. Viaţa ei şi a familiei sale s-a
schimbat considerabil după ce s-au mutat în oraş. „Când a venit
compania să facă primele prospecţiuni, eu eram studentă. Mă gândeam să
mă întorc acasă după ce termin facultatea, să muncesc în domeniul în
care m-am pregătit, inginerie metalurgică. După şcoală, am lucrat la
uzina de cupru de la Zlatna până s-a închis. N-am apucat să practic
meseria pentru care mă pregătisem decât opt ani. Aşa că am decis să
acceptăm strămutarea la Recea. M-am titularizat în învăţământ, iar acum
predau Educaţie tehnologică la o şcoală din Zlatna. Chiar dacă fac
naveta în fiecare zi, viaţa mea este mai bună acum şi nu regret nimic.
Aici e casa mea acum"
.

Doina Elena Tomuş


Femeia,
care locuieşte în Recea împreună cu soţul, cu fiul lor de 15 ani şi cu
părinţii ei, crede că şansa celor care au rămas în urmă este ca
mineritul să continue în Roşia Montană. „Dacă acest proiect nu
demarează, Roşia Montană nu va avea niciun viitor. Timpul se scurge
înapoi pentru cei care au rămas acolo".

Pentru comunităţile de
mineri din patrulaterul aurifer al Apusenilor, în localităţi cu
tradiţie minieră bogată, precum Abrud, Roşia Montană, Bucium, Baia de
Arieş şi Zlatna, proiectul minier de la Roşia Montană ar putea însemna
relansarea unei industrii cu tradiţie în zonă. Mii de localnici, încă
tineri, vor renunţa la mirajul străinătăţii ori al marilor oraşe pentru
oportunitatea de a se întoarce la meseria lor de bază, în zona unde s-au
născut. Circa 2.300 de locuri de muncă vor fi disponibile imediat ce
proiectul primeşte autorizaţiile necesare Aceasta este forţa de muncă
necesară construirii minei, lucrare care se va întinde pe circa trei
ani.

Apoi, în cei 16 ani de exploatare, urmaţi de 7 ani necesari
închiderii şi ecologizării sale, mina de la Roşia Montană va oferi 3.600
de locuri de muncă directe şi indirecte, contribuind la bunăstarea unei
localităţi care în prezent se luptă cu şomajul şi sărăcia lăsate de
închiderea mineritului. Odată cu reluarea exploatării aurului din
Apuseni, viaţa altor câteva mii de români se va schimba.

De fapt,
numărul românilor care vor trăi mai bine de pe urma proiectului minier
de la Roşia Montană va fi mult mai mare. Este vorba despre toţi
furnizorii care vor avea de lucru de pe urma proiectului minier.
Proiectul minier de la Roşia Montană ar putea însemna o revigorare
pentru industria siderurgică românească, spre exemplu. Odată cu
demararea proiectului minier, în România s-ar putea produce bile din
oţel pentru morile speciale folosite la măcinarea minereului extras din
munte.

Producătorii locali de salopete şi echipament specific
muncii în mină (cizme, căşti de protecţie, lămpi de iluminat) se bucură
deja de comenzi substanţiale venite din partea RMGC. În acest moment, în
ciuda faptului că proiectul minier nu a fost demarat, circa 500 de
angajaţi sunt angrenaţi în activităţi conexe mineritului, cum ar fi
conservarea patrimoniului cultural din zonă şi eliberarea căilor de
acces în galeria Cătălina-Monuleşti din Roşia Montană. Fabricile din
judeţ îşi vor intensifica activitatea în momentul în care mineritul va
fi reluat în zonă, iar administratorii lor îşi vor putea plăti angajaţii
şi vor putea miza pe profit.

Astfel, mineritul de la Roşia
Montană nu va fi benefic doar pentru comunităţile din Roşia Montană,
Abrud sau localităţile învecinate, ci va revigora şi alte sectoare ale
industriei româneşti.


Loading...