Incredibil! 30 de pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Braşov, cobai pentru medicamente

Informaţii incredibile zguduie, din nou, sistemul medical. După scandalul de la Săpoca, unde un pacient a ucis şi rănit grav mai mulţi bolnavi dintr-un salon, acum, la Spitalul Psihiatrie și Neurologie Brașov apar informaţii potrivit cărora pacienţii ar fi fost folosiţi drept cobai pentru medicamente.

Managerul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Nicușor Bîgiu, susţine că a dispus o comisie de analiză după ce a primit informații că la Secţia de Psihiatrie de la Vulcan că zeci de pacienţi cronici ar fi fost folosiţi drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente.

„Am avut această informație și am dispus o comisie de analiză, care însă s-a blocat. Conducătorul studiului clinic a refuzat să dea lista pacienților incluși în studiu și consimțământul. Am avut informație că în anul 2005, la secția Vulcan, a fost desfășurat un studiu de testare a medicamentelor. Sunt 20, 30 de pacienți. Conducătorul studiului este un medic din cadrul spitalului”, a declarat Nicuşor Bîgiu, potrivit digi 24.

Şeful instituţiei transmite că studiul respectiv „nu este etic și legal”.

„Conform unui ghid european de bune practici, nu ai voie să faci studii pe categorii vulnerabile de pacienți, iar aici avem pacienți cronici și fără discernământ”, a mai spus Bîgu care a mai adăugat că, luni, va sesiza procuratura.

Referitor la aceste informaţii, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a declarat surprinsă de acest caz.

„Nu stiu şi mă surprinde că managerul declară asta. Când un studiu clinic e autorizat şi se desfăşoară în spital, el nu se desfăşoară fără acordul conducerii. Există contracte standard, studiile sunt autorizate de ANM. Nu ştiu despre ce e vorba, dar mă surprinde că îşi pune el întrebări”, a declarat Sorina Pintea.

Ea a mai spus că e treaba managementului să verifice ce se întâmplă într-un spital, iar un studiu clinic presupune mai multe aspecte, inclusiv consimţăminte.

Citeşte şi: 

Care este starea răniților de la Spitalul Săpoca

VIDEO Cine este criminalul de la spitalul din Săpoca. Ce spune mama lui

 

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Loading...

Citește și

  • Crimă Bragadiru

    Crimă oripilantă descoperită joi seară (27 iunie) în Bragadiru! O tânără de 30 de ani a fost găsită moartă în apartamentul său, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori. Descoperirea a fost făcută de un bărbat, A.L, care îi plimba câinele fetei, potrivit martorilor.

  • sorina pintea

    Cinci oameni au murit și alți opt au fost răniți de un pacient de la Spitalul Săpoca. Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat la DIGI24 că suspiciunile vizează două ipoteze: că bărbatul care a ucis și răniți atâția oameni ar fi fost deranjat de prezența unui alt pacient care fusese pus în pat cu el, dar și că asistentele care erau la serviciu ar fi fost "paralizate" de frică și nu au putut acționa.