Începe Litoralul pentru Toți. Te cazezi cu 50 de lei pe zi

Ultima actualizare:

    Un sejur de 7 zile te costă între 350 și 980 de lei
Un sejur de 7 zile te costă între 350 și 980 de lei

Dacă nu ai ajuns până acum la mare, e cazul să o faci! Încă din prima zi de toamnă, prețurile vor intra la apă. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul “Litoralul pentru toţi”, ediția 36, prin care turiștii beneficiază de cazare la prețuri cuprinse între 50 și 140 de lei pe zi, aceleași tarife de șapte ani încoace.

Tarifele vor fi valabile în perioada 1-30 septembrie. ”Acest program social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la sfârșitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ  cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie și august. Tarifele practicate sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon”, au anunțat reprezentanții FPTR. În program s-au înscris 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, cele mai multe din Mamaia, și pun la dispoziție 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii. Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiștii care doresc să beneficieze de vacanțe cu tarife reduse. Acestea vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor sau direct de către hotel. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net