Încă şapte zile de carantină pentru Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

Comunele ilfovene Corbeanca, Dobroeşti şi oraşele Otopeni şi Popeşti-Leordeni vor rămâne în carantină încă şapte zile, începând de sâmbătă seară. Tot de atunci, a fost avizată ridicarea măsurii carantinei în comuna Mogoşoaia.

Prefectura Ilfov a anunţat că, în urma emiterii ordinelor şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat dr. Raed Arafat, măsura de carantinare zonală se prelungeşte pentru şapte zile, începând din 2 ianuarie, ora 22:00, în comuna Corbeanca (cu satele aparţinătoare Corbeanca, Ostratu, Petreşti şi Tamaşi), comuna Dobroeşti (cu satele aparţinătoare Dobroeşti şi Fundeni), oraşul Otopeni şi oraşul Popeşti-Leordeni, cu satul aparţinător Popeşti-Leordeni.

"Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele patru localităţi ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov şi a avizelor emise de către Institutul Naţional de Sănătate Publică", a arătat sursa citată.

În schimb, în urma evaluării analizei de risc a comunităţii din comuna Mogoşoaia, înaintată de DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, a fost avizată ridicarea carantinei zonale pentru comuna Mogoşoaia, începând din 2 ianuarie, ora 22.00.

"Aducem în atenţia cetăţenilor, operatorilor economici şi instituţiilor publice faptul că, potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea CJSU Ilfov nr. 81/18.12.2020, de la momentul încetării aplicabilităţii măsurii de carantinare zonală, în comuna Mogoşoaia devin aplicabile prevederile art. 1 şi art. 2 din aceeaşi hotărâre", a transmis Prefectura Ilfov.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net