Inaugurarea lotului 4 din Autostrada Sebeș-Turda s-a amânat pentru luna martie

autostrada.png

Lotul 4 al Autostrăzii Sebeș-Turda, în lungime de 16 km este teoretic gata dar nu poate fi dat în folosință pentru că nu duce nicăieri

”Râsu-plânsu”la Ministerul Transporturilor și Compania de Drumuri. Deși joi trebuia inaugurat lotul 4, de aproximativ 16 km al autostrăzii Sebeş-Turda, totul s-a amânat pentru martie. Dar asta nu este tot: circulaţia pe lotul 4 depinde de recepţia lotului 3, unde mai este mult de lucru și al cărui termen de finalizare este aprilie.

”Inspecţia în vederea recepţiei pe lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda ar putea fi făcută abia în martie, pentru că acolo nu s-au terminat lucrările, însă, chiar dacă acest tronson va fi recepţionat, nu se va putea deschide circulaţia în zonă până când nu va fi finalizat şi lotul 3, pentru că lotul 4 are descărcarea prin lotul 3”, a declarat, joi, potrivit hotnews.ro, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.

”Procesul de recepţie în cazul lotului 3 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost suspendat din cauza existenţei unor neconformităţi constatate de către comisia de specialitate, iar autorităţile au stabilit împreună cu antreprenorul un termen de remediere a problemelor de 90 de zile”, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis pe 17 ianuarie.

În urma constatărilor făcute, comisia de recepţie a decis suspendarea procesului de recepţie la terminarea lucrărilor, stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de 90 zile. În funcţie de condiţiile meteorologice acest termen poate fi prelungit la cererea antreprenorului.

Pe lotul 3 ar urma să fie inauguraţi iniţial 8,5 kilometri, iar după ce va fi dat în folosinţă şi lotul 4 vor fi aproximativ 27 de kilometri pe care se va putea circula continuu.

Lotul 3 tranzitează judeţul Alba, având o lungime de 12,45 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, km 41+250 - km 53+700.

Autostrada Sebeş - Turda ar fi trebuit să fie finalizată în 2016, potrivit planurilor iniţiale. Proiectul "Construcţia autostrăzii Sebeş-Turda" presupune execuţia a 70 de kilometri de autostradă, asigurând o legătură directă şi rapidă între Autostrada A1, Sibiu - Nădlac şi Autostrada A3, Braşov - Borş, numită şi Autostrada Transilvania

Loading...
 
 

Citește și

  • Ultimele 24 de ore au conturat un bilanţ tragic pe şantierul autostrăzii Transilvania. Doi muncitori şi-au pierdut viaţa şi un al treilea s-a rănit grav, fiind internat în spital.

  • În campania electorală, construcţia de autostrăzi era prioritate „zero” pentru 2013. Acum, totul a rămas în pom! Atât de important e acest capitol pe lista aleşilor, că nici măcar bugetul nu s-a aprobat până la ora actuală.

  • Suntem de râsul lumii! Anul trecut au fost inauguraţi 50 km de autostradă, iar anul acesta ni se promit încă 37 km. O nimica toată. La o viteză de 130 km/h, îi vom parcurge în doar 17 minute.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1