Impozitul la case, acelaşi şi la anul!

Ultima actualizare:

    Cei care vor plăti impozitul  până la 31 martie vor  avea o reducere de 10 %
Cei care vor plăti impozitul până la 31 martie vor avea o reducere de 10 %

Veste bună pentru bucureştenii plătitori de taxe şi impozite. După ce au tremurat serios la aflarea veştii că li se pregăteşte mărirea dărilor percepute de autorităţi cu 16 la sută, ieri au răsuflat uşuraţi. Consilierii municipali au decis să păstreze „birurile” şi la anul la aceleaşi valori ca în 2012.

Proiectul de hotărâre care stabilea cuantumul taxelor şi impozitelor pe 2012 a trecut de votul membrilor „Parlamentului" Capitalei cu doar două abţineri şi foarte puţine modificări faţă de forma propusă de specialiştii Municipalităţii. Una dintre ele prevede scutirea în continuare cu 95 la sută de la plata sumelor datorate bugetului statului de către posesorii de autoturisme hibrid şi electrice care au clasa de poluare 0.

Neschimbate rămân dările pentru terenuri şi pentru imobile, diferenţiate pe zone, tipul construcţiei, vechimea acesteia şi materialele din componenţă. Bucureştenii care vor plăti anticipat până la 31 martie 2013 sumele datorate bugetului de stat pentru clădirile, terenurile sau mijloacele de transport din proprietate, vor beneficia de o reducere de 10 la sută din suma pe care o au de achitat.

„Nu trebuie crescute taxele şi impozitele locale cu speranţa obţinerii unor încasări mai mari, deoarece lumea nu va mai plăti pentru că nu va putea. Aşa încât în loc să strângem mai mult, nu vom mai colecta nimic", a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Premierul Ponta declanşase o adevărată isterie în rândul contribuabililor după ce anunţase în urmă cu patru zile că autorităţile locale au undă verde pentru a majora taxele şi impozitele locale cu 16, 05 la sută, rata inflaţiei pe ultimii trei ani. În Capitală taxele şi impozitele locale nu au mai fost mărite din 2010.

info
info

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net