Îl cunoaştem pe ultimul premier al ţării. Dar ştim cine a fost primul?

5-premieri-romania.jpg

Viorica Dăncilă a fost al 67-lea premier. Acum, Ludovic Orban ar putea fi următorul

După votul moţiunii de cenzură, de joi, 10 octombrie, ştim că Viorica Dăncilă e, deocamdată, ultimul prim-ministru al ţării, din lista de 67 de premieri pe care i-a avut România modernă. Încă avem de aşteptat ca să aflăm dacă Ludovic Orban, premierul desemnat, va reuşi să obţină votul de învestitură în Parlament. Dar câţi mai ştim cine a fost întâiul prim-ministru, şeful acelui prim guvern unic al României Mici?

A fost vorba de Barbu Catargiu, urmaş al unei vechi familii boiereşti muntene, asasinat în timpul mandatului, după doar 4 luni de guvernare.  

Barbu Catargiu (sau Catargi) s-a născut la 26 octombrie 1807 într-o veche familie boierească din localitatea Maia, Ialomiţa, o moşie ce fusese stăpânită pe vremuri chiar şi de Mihai Viteazul. A fost fiul marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Ţiţei (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu, fiind descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, cel ridicat în 1992 printre sfinţii Bisericii Ortodoxe Române. Între anii 1825 şi 1834, Catargiu a trăit în străinătate, cu precădere în Franţa. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie şi economie politică la Paris. Revenit în ţară în 1834 a frecventat cercurile “Societăţii Filarmonice”, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc. Îşi începe activitatea politică ca adversar al domnitorilor Alexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu, deşi cu ultimul era înrudit. Din 1837 devine membru în Adunarea Obştească a Ţării Româneşti, iar cinci ani mai târziu este numit director la Departamentul Dreptăţii (Justiţie). Apoi a fost ridicat la rangul de clucer - un rang boieresc acordat celor care se îngrijeau de aprovizionarea Curţii Domneşti. S-a căsătorit cu Ecaterina Virginia Palavicini şi au avut un singur copil, pe Mariţa. 

A fost opozantul alegerii lui Cuza cadomnitor, în 1859

Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluţionare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franţa, Marea Britanie şi în alte ţări din Occident, interesându-se de viaţa civilă şi de stat. În timpul domniei lui Barbu Ştirbei ocupă funcţii importante şi se manifestă ca un aprig apărător al boierimii. Calităţile sale oratorice, cultura şi energia sa au făcut să devină o personalitate marcantă a conservatorilor. În perioada luptelor unioniste stă în umbră, astfel că în 1857 nu ia parte la lucrările Adunărilor Ad-Hoc. În 1859 îl susţine pe fostul domnitor Gheorghe Bibescu în alegerea sa ca Domnitor al Ţării Româneşti în detrimentul lui Cuza. Dar, odată cu reuşita alegerii lui Alexandru Ioan Cuza în ambele Ţări Române, Catargiu şi-a pus ştiinţa şi energia în slujba mecanismului politic al noii Românii. Dar, după cum se va vedea, nu în sensul reformator dorit de Cuza. La 22 ianuarie 1862, după recunoaşterea deplină a Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl desemnează chiar pe Catargiu cu formarea primului guvern unic al ţării, dar nu datorită vreunei simpatii, ci pentru că Barbu Catargiu era şeful grupării conservatoare, reprezentanta intereselor marilor boieri şi proprietari de terenuri, cea mai bine reprezentată în parlament.

5-act-1.-3col-barbu-catargiu.jpg

Barbu Catargiu a condus primul guvern, în 1862. A avut un sfârşit tragic

Prezumtivul asasin nu a fost judecat şi condamnat niciodată

În calitate de prim-ministru, el a înaintat spre dezbaterea Adunării legislative un proiect de lege agrară, conservator, care nu avantaja ţărănimea, aşa cum îşi dorea însuşi Cuza, ci încerca să păstreze privilegiile boierimii. Împotriva lui s-a ridicat întreaga opoziţie liberală şi progresistă, în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Proiectul era susţinut însă de majoritatea Adunării, care era alcătuită din mari proprietari.  Opoziţia, dându-şi seama că proiectul va fi votat, deoarece conservatorii aveau majoritatea, a început să organizeze adunări publice şi campanii în presă, atmosfera politică devenind încordată. Opoziţia a hotărât să organizeze o mare demonstraţie populară pe Câmpia Libertăţii de pe Dealul Filaretului, la 11 iunie 1862, când se aniversau 14 ani de la Revoluţia de la 1848. Deputaţii conservatori au cerut guvernului să interzică manifestaţia. Catargiu însuşi a declarat chiar la 20 iunie 1862, ziua morţii sale: „Voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei; voi prefera moartea mai înainte de a călca sau de a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării”. Au fost practic ultimele cuvinte – ca o profeţie -  rostite de primul-ministru în faţa Adunării legislative (Parlamentul de azi), ce-şi avea sediul pe Dealul Mitropoliei (azi, Dealul Patriarhiei). În aceeaşi seară, plecând de la sediul Adunării şi negăsindu-şi trăsura la scară, e invitat de Prefectul poliţiei, colonelul Nicolae Bibescu, în trăsura lui. În momentul în care trăsura deschisă a ajuns sub clopotniţa de la Mitropolie, s-au auzit două focuri de armă: unul l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, omorându-l pe loc, celălalt a şuierat pe lângă urechea prefectului. Domnitorul Cuza a fost informat chiar de Nicolae Bibescu că asasinul a reuşit să se facă nevăzut. Catargiu avea doar 54 de ani. Prezumtivul asasin a fost apoi identificat în persoana unui anume Gheorghe Bogati, dar care nu a fost acuzat sau judecat niciodată. Dimpotrivă, acesta s-a îmbogăţit subit după data asasinatului şi a primit o funcţie importantă în Piatra Neamţ. Misterul acestei crime persistă şi azi, iar bănuielile au planat inclusiv asupra lui Bibescu, ba chiar şi asupra lui Cuza, căruia nu i-ar mai fi convenit acţiunile unui prim-ministru conservator şi îndărătnic, în totală contradicţie cu planurile lui reformatoare pentru ţară. Moartea lui Catargiu e considerată un asasinat comandat politic, al cărui mister nu a fost niciodată elucidat. 

Catargiu are statuie lângă Patriarhie

Barbu Catargiu a fost înmormântat la Maia, locul naşterii sale, pe proprietatea familiei, mormântul rezistând acolo până în ziua de azi. După cum, cu excepţia soclului, a rezistat, absolut suprinzător, şi statuia (operă a lui Raffaello Romanelli, artist florentin, ce a lăsat multe lucrări în Bucureşti, printre care şi Monumentul Eroilor Sanitari), ce i-a fost înălţată la baza pantei  - mult mai domoală acum un secol şi ceva - ce coboară de la Patriarhie, în apropierea locului unde a fost asasinat. În 1985, statuia a fost mutată la „cimitirul de statui” improvizat, din spatele Casei Scânteii (azi, Casa Presei Libere). Abia în 2000 ea a fost recuperată de acolo şi amplasată în apropierea locului iniţial, în micul rond din faţa blocului cu 12 etaje ce obturează azi priveliştea către Patriarhie. Cu siguranţă, însă, puţini dintre cei care trec prin zonă ştiu, de fapt, cine e bărbatul la a cărui statuie se uită. E „doar” Barbu Catargiu, întâiul prim-ministru al guvernului unic al României, cel care deschide o listă de 67 de premieri, la capătul căreia stă, de joi, 10 octombrie, Viorica Dăncilă.

Loading...