Ieşeanul acuzat că şi-a ucis soţia într-un coafor a fost externat şi apoi audiat la Parchet

Ultima actualizare:

Vasile Olaru a fost externat, în cursul dimineţii de miercuri, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sfântul Spiridon" din Iaşi, starea sa de sănătate îmbunătăţindu-se treptat în ultimele zile, transmite Mediafax.

După ce acesta a părăsit spitalul unde s-a aflat în permanenţă sub paza Poliţiei, bărbatul a fost condus la sediul Parchetului Tribunalului Iaşi pentru a fi audiat.

În urma acestor audieri, procurorul responsabil de caz a decis ca Vasile Olaru să fie dus la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola de Iaşi, pentru un consult de specialitate.

“Nu a fost niciodată privat de libertate, dumnealui a stat de bunăvoie în spital având nevoie de îngrijiri medicale. A fost condus la sediul Parchetului pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile de către procurorul responsabil de caz, activitatea desfăşurându-se în prezenţa unui apărător ales. După întrevedere, procurorul de caz a decis că este nevoie de efectuarea unei analize psihiatrice, pentru stabilirea discernământului la momentul comiterii faptei. Acesta va fi condus astăzi (n.r. - miercuri) la instituţia sanitară, iar după ce va fi efectuată expertiza medico-legală, procurorul responsabil de caz va dispune de măsuri în consecinţă”, a declarat prim-procuror adjunct Alexandru Cristian Pecincu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Bărbatul în vârstă de 31 de ani a intrat, pe 28 decembrie 2013, în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T17, de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori, după care a încercat să se sinucidă.

Cei doi soţi aveau trei copii - două fetiţe în vârstă de doi ani şi şapte luni, respectiv 13 ani şi un băiat major.

Citeşte şi:

Ce frumoasă era soţia criminalului de la coafor!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net