Ia munţii în piept la doar 13 ani

Ultima actualizare:
Alexandra a urcat  munţii cu un rucsac  de 20 kg în spate
Alexandra a urcat munţii cu un rucsac de 20 kg în spate

După ce a escaladat Kilimanjaro şi a străbătut trecătoarea „La Berade” din Alpi, Alexandra şi-a îmbogăţit panoplia cu un record. Oprită din drumul spre Elbrus din cauza atacurilor teroriste din Georgia, alpinista n-a renunţat la expediţie şi a ales al treilea vârf ca înălţime: vârful Kazbek (5047 m).

Tânăra alpinistă, în vârstă de 13 ani, a plecat în această expediţie însoţită de tatăl său, Dan Marcu şi alţi 18 alpinişti români. Din grup a făcut parte şi Crina Coco Popescu, celebra alpinistă din Râşnov.

Expediţia a început la sfârşitul lunii iulie şi s-a încheiat pe data de 3 august, când Alexandra Marcu a devenit cel mai tânăr alpinist român care a urcat pe acest vârf.

„Expediţia a fost dificilă şi am fost însoţiţi de cinci ghizi. Prima parte a drumului către vârf ne-a dus până la altitudinea de 2.700 de metri, unde există un sat şi o biserică ridicată în secolul al XIV-lea. Aici poţi să închiriezi cai pentru a scăpa de greutatea bagajelor. Noi însă nu am făcut-o”, a povestit tânăra.

În cea de-a doua zi au ajuns la altitudinea de 3.700 de metri. Alexandra căra aproximativ 20 de kilograme în spate, iar tatăl ei dublu. Pentru a avea această rezistenţă, tânăra s-a antrenat luni de zile cărând greutăţi pe dealurile din jurul Devei.

„Cei din împrejurimi o priveau cu uimire, neînţelegând rostul acestor drumuri făcute de Alexandra. Unii au sfătuit-o să nu mai bată coclaurile şi să meargă la cules de prune”, şi-a amintit amuzat tatăl Alexandrei.

Următoarea ţintă a tinerei alpiniste şi a tatălui ei este o expediţie pe vârful Aconcagua,  6.962 metri, cel mai înalt munte din ambele Americi şi al şaptelea ca importanţă din lume. Expediţia ar urma să aibă loc până la sfârşitul acestui an.

Alexandra a urcat munţii cu un rucsac de 20 kg în spate


    Alexandra a urcat  munţii cu un rucsac  de 20 kg în spate
Alexandra a urcat munţii cu un rucsac de 20 kg în spate

Mai citeşte:

Cel mai nebun alpinist: escaladează versanţii fără funie - VIDEO SENZAŢIONAL

Action man: Putin îndoaie tigăi, face alpinism şi joacă skandenberg VIDEO

Biscuit, singurul câine-alpinist din lume - VIDEO

Alpinistul Horia Colibăşanu a cucerit vârful Makalu din Himalaya VIDEO

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net