I-a dat foc soţiei în timp ce ea dormea

Ultima actualizare:

    Femeia a fost salvată  după ce fiul ei a spart  geamul locuinţei  şi a tras-o în curte
Femeia a fost salvată după ce fiul ei a spart geamul locuinţei şi a tras-o în curte

Orbit de gelozie, un bătrân de 76 de ani din judeţul Iaşi a recurs la un gest extrem.

Gelozia, bat-o vina! Periculoasă, la orice vârstă. Un bătrân de 76 de ani a vrut chiar să-şi omoare soţia din cauza bănuielilor. I-a dat foc în timp ce dormea!

După ce şi-a înecat amarul ore bune în alcool, Constantin O., din Domniţa, comuna Ţibana – Iaşi, a decis să se răzbune pe soţia infidelă.

Duminică seară, în jurul orei 23.00, imediat după ce femeia a adormit, bărbatul a intrat în camera conjugală, a încuiat uşa pe dinăuntru, a turnat benzină pe pat şi i-a dat foc. Din fericire, Lucica O. (64 ani) s-a trezit la timp şi a început să ţipe. În ajutor i-a sărit unul dintre copiii cuplului, un bărbat de 34 de ani care locuia cu bătrânii. Văzând că nu poate să deschidă uşa camerei, bărbatul a ieşit din casă şi a spart geamul încăperii, scoţând-o pe femeie în curte.

„Pacienta a suferit arsuri de gradul I şi IV pe 20% din suprafaţa corpului. Ea a fost internată la Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Sf. Spiridon unde a fost operată, iar starea ei este stabilă”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al spitalului, potrivit ziarulevenimentul.ro.

Bătrâna a fost transportată  la spital cu arsuri pe 20%  din suprafaţa corpului
Bătrâna a fost transportată la spital cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului

Cazul a fost preluat de procurori şi se fac cercetări pentru tentativă de omor. Bătrânul le-a declarat poliţiştilor că gelozia l-a împins să facă acest gest extrem, el “presupunând o infidelitate” a soţiei. El se află în momentul de faţă internat la Socola. Medicii susţin că bărbatul nu este cunoscut cu antecedente psihice, iar vecinii bătrânilor au declarat că familia era una liniştită.

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net