Elevii români, campionii lumii la Robotică: «I-am bătut pe americani!»

roboti_4_1.jpg

Puștii-campioni, în al nouălea cer
Fotografii: Sever Gheorghe/Ionuț Panea

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Există o soluţie pentru a fi vesel şi fresh după 28 de ore prin aeroporturi? Ei bine, da, dacă faci parte dintre cei 17 elevi de liceu care alcătuiesc echipa de robotică a României. Ei au ajuns joi, 22 iulie, pe Aeroportul Otopeni, după ce au câştigat cel mai tare concurs din lume, în Statele Unite ale Americii, la Chicago.

În perioada 12-21 iulie, echipa de robotică a României, formată din 17 elevi de liceu, a participat la Campionatul Internaţional de Robotică. La Chicago, în finală, tinerii români s-au luptat cu cele mai bune echipe din Statele Unite.

Cum au ajuns românii să se bată cu americanii în tehnologie? Pentru a ajunge la cel mai greu campionat de roboţi din lume, cel de la Chicago, echipa de Robotică a României a câştigat iniţial Campionatul Internaţional de Robotică din Federaţia Rusă, în aprilie 2021, apoi a triumfat la Campionatul de Robotică Asia Pacific, în iulie 2021.

«Este ca şi cum ai stăpâni lumea»

  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • foto: Sever Gheorghe
  • Maximize

1/9

”Reuşita este de răsunet mondial, fiindcă din 1989, de când se desfăşoară acest Campionat de Robotică, este pentru prima oară când o echipă din afara SUA reuşeşte să câştige locul 1 pe pământ american”, ne-a declarat, cu mândrie, coordonatorul echipei, Ionuţ Valentin Panea, asistent universitar doctor în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

”Am fost împărţiţi în trei echipe, iar roboţii din România au fost cei mai buni. În finală ne-am unit şi i-am bătut. Am fost o familie, o echipă în înţelesul cuvântului”, ne-a povestit Victor Brânzan, de 17 ani, care urmează liceul în Anglia, la Charterhouse, dar a ţinut să concureze pentru ţara lui.
”Fiecare robot a trebuit să treacă trei probe: să introducă nişte covrigi în mai multe galerii (fiecare cu punctajul ei), apoi să dărâme nişte panouri şi, în sfârşit, cu o mână ataşată la robot, să iei un con şi să-l duci într-o anumită zonă”, ne-a explicat Victor Bogdan Ungureanu (15 ani), de la Liceul Cronos din Bucureşti.

”Când ai asemenea victorii, nici nu simţi oboseala. Să-i baţi în roboţi pe americani este ca şi cum ai stăpâni lumea. Da, i-am bătut pe americani!”, completează şi fratele lui, Radu Andrei Ungureanu (17 ani), elev la Liceul Petru Maior din Bucureşti.

Fetele au concurat cu un robot roz

Bucureștencele Catrinel Amariei (17 ani), de la Liceul Mihai Viteazul, și Corina Grec (18 ani), de la Școala Centrală, sunt fetele echipei, iar bucuria le face să plutească.”Noi suntem cu rozul. Am avut echipament roz, băieții - negru. Noi am avut până și robotul roz”, povestește Catrinel. La 18 ani, Corina este ”decanul” de vârstă al echipei, dar nu există diferență între ea și mezinul găștii, Victor Bogdan, de 15 ani. Toți au fost prieteni, toți au câștigat, toți au fost România.

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5

Adevarul