Hoțul bijuteriilor de 5,2 milioane de euro și-a recunoscut fapta

Ultima actualizare:

    Ploscaru n-a mai reușit să vândă acest inel cu diamante, fiind prins de polițiști
Ploscaru n-a mai reușit să vândă acest inel cu diamante, fiind prins de polițiști

George Ploscaru, bărbatul arestat pentru furtul unor bijuterii de 5,2 milioane de euro dintr-un magazin din Paris, și-a recunoscut fapta, scrie Agerpres. Anchetatorii spun că vânzătorul de la firma de bijuterii a primit în locul obiectelor prețioase o cutie în care se aflau „pietre de pe stradă”, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Prahova.

Românul le-a povestit anchetatorilor, cu amănunte, cum a intrat în posesia bijuteriilor, susținând că ar fi urmat să se predea autorităților franceze.

În motivarea instanței, care a dispus arestarea preventivă a lui George Ploscaru, se arată că acesta a acționat după o prealabilă înțelegere cu un cetățean sârb.

„Astfel, inculpatul, după ce s-a întâlnit cu o altă persoană ce acționa în același scop și de la care a primit geanta și cutiile pentru ambalarea bijuteriilor, a pătruns în incinta biroului firmei de bijuterii după o prealabilă „programare” efectuată telefonic de unul din cetățenii de origine sârbă, a fost recomandat și, la rândul său, a confirmat această recomandare de gemolog cu numele de „M.” și, conform înțelegerii, și-a manifestat interesul de examinare a două diamante în stare brută și două inele placate cu diamante în vederea achiziționării. Vânzătorul, reprezentant al mărcii elvețiene, i-a remis inculpatului P.G. (Ploscaru George-n.r.) bunurile spre examinare, au stabilit, conform declarațiilor inculpatului, ca bunurile să fie achiziționate, motiv pentru care acesta au fost poziționate într-o cutie specială pentru bijuterii, după care au discutat să aștepte până se încasează prin virament contravaloarea bijuteriilor”, se menționează în textul citat.

Potrivit sursei, în acel moment, vânzătorul a fost sunat din nou de cetățeanul sârb sub pretextul că procedura de virament durează puțin, iar, conform înțelegerii, inculpatul a remis vânzătorului o altă cutie în care se aflau „pietre de pe stradă”, părăsind ulterior magazinul cu bijuteriile puse în cutia inițială ce a fost substituită.

„Așadar, din împrejurările reale și circumstanțele personale, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună nici chiar prin dispunerea arestului la domiciliu, care nu conferă suficiente măsuri de supraveghere, persoana inculpatului, prin raportare la antecedentele penale, conturează un risc crescut de sustragere de la cercetare și comiterea de noi fapte de natură penală”, se arată în motivare.

Tribunalul Prahova a dispus, la data de 14 ianuarie, arestarea preventivă a lui George Ploscaru pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care acesta este acuzat că furat, dintr-un magazin de pe teritoriul Franței, bijuterii în valoare de 5,2 milioane de euro.

Surse judiciare au declarat, luni, că bijuteriile au fost sustrase dintr-un showroom privat din Paris al mărcii elvețiene de bijuterii De Grisogono, inculpatul recomandându-se drept evaluator interesat de achiziționarea bunurilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net