Hărțile Covid. Cum s-a transformat România în nici 3 luni. "Am ales calea cea grea, a infectării în masă"

Ultima actualizare:

    În multe localităţi   e obligatorie purtarea  măştii în aer liber
În multe localităţi e obligatorie purtarea măştii în aer liber

Vineri, 23 iulie 2021, este o zi de ţinut minte: a fost ultima în care am văzut harta României complet verde, cu toate judeţele la o incidenţă sub 0,1 la mie. Pe parcursul a două luni şi jumătate, s-a colorat rapid şi intens, ajungând sâmbătă, 16 octombrie, în totalitate roşie. Nici un judeţ nu mai are incidenţa sub 3 la mie. Valul patru este cel mai mare din tot ce am trăit până acum.

„Am fi putut păstra această imagine dacă ne-am fi vaccinat. Am refuzat, însă, calea uşoară şi raţională, am ales calea cea grea, a infectării în masă”, scria medicul şi cercetătorul Octavian Jurma pe 25 iulie, în dreptul unei hărţi a României complet verde. Preconiza încă de atunci că drumul până la scenariul roşu va fi scurt şi abrupt. Nu s-a înşelat. Pe 15 octombrie, ne arăta un nou grafic, cu toate judeţele înroşite, mai puţin Covasna, aflată în portocaliu. „E ultimul judeţ care azi mai e sub 3 la mie. De mâine, 16 octombrie, toate judeţele vor fi oficial roşii. Campania de relaxare a învins şi ultimele rămăşiţe de rezistenţă medicală”, scrie pe pagina sa de Facebook, supărat, dr. Jurma. 


    23 iulie. Ultima zi în care  vedeam România  toată verde fotografii: Octavian Jurma /facebook
23 iulie. Ultima zi în care vedeam România toată verde fotografii: Octavian Jurma /facebook

De ce e valul 4 atât de mare?

Unii se întreabă de ce în vară, când stăteam înghesuiţi pe plajă, când până şi pe cărările de munte era aglomeraţie, nu existau atâtea infectări. „De ce totul a izbucnit acum, toamna? E o conspiraţie”, strigă unii negaţionişti. Răspunsul specialistului e acela că, în sezonul cald, oamenii au stat mai mult afară, în aer liber, unde virusul se răspândeşte infinit mai greu decât în spaţii închise. Apoi, relaxările oferite de autorităţi, promisiunile că „suntem bine”, oboseala românilor de a mai ţine garda sus, campaniile agresive de dezinformare ale negaţioniştilor, toate acestea, pe fondul unei tulpini de virus mult mai agresive şi mai contagioase, au ridicat valul 4 mai sus decât tot ce am trăit până acum. 

Avem aproape 19.000 de bolnavi de COVID internaţi în spitale, 1.750 dintre ei fiind la terapie intensivă. Avem inclusiv copii în stare gravă, mor tineri fără comorbidităţi, mor familii întregi în decurs de câteva zile, după cum povesteşte dr. Beatrice Mahler: „Consumul de oxigen de acum, faţă de valul 3, s-a triplat. Suntem într-o situaţie extrem de dificilă în spitale şi nu credem că vor urma săptămâni mai bune”. 


    16 octombrie. Nici un județ  nu mai are  incidența sub 3 la mie
16 octombrie. Nici un județ nu mai are incidența sub 3 la mie

În unele localități, incidența a ajuns aproape de 30 la mie

Incidența cazurilor de COVID crește spectaculos de la o zi la alta. Toate județele țării s-au colorat, din vară și până acum, trecând de la verde la galben, portocaliu, roșu și chiar roșu închis. Duminică, 17 octombrie, 2.021 de localități aveau incidența cazurilor de COVID peste 3 la mie. Dintre acestea, 267 sunt orașe și municipii. Pe primul loc este Bragadiru (Ilfov), cu o rată a infectărilor de 20,45, Urziceniul are 16,3, urmat de București, cu 16,27. În cazul comunelor, pe primul loc al listei care are 1.754 de nume se află Brănișca din județul Hunedoara, unde incidența a ajuns la 29,34. Este urmată de Moldoveni (jud. Ialomița), cu 26 la mie. La nivel județean, Ilfovul este în top, cu 16,83, urmat de Timiș, cu 10,6 la mie. 

image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net