Halucinant! O femeie declarată moartă s-a trezit, în sicriu, la propriul parastas

Ultima actualizare:

    Vecinii au fost îngroziţi când au constatat că femeia nu murise
Vecinii au fost îngroziţi când au constatat că femeia nu murise

Episod halucinant în Bihor! O femeie în vârstă de 76 de ani a fost declarată moartă de un poliţist, care fusese trimis să verifice situaţia ei, fără să-l mai aştepte pe medic. Convins că bătrâna a decedat, omul legii a plecat şi a lăsat-o să zacă în frig. O zi mai târziu, femeia s-a trezit din „morţi”, în timp ce rudele o aşezau în sicriu.

Povestea incredibilă s-a petrecut în satul Beznea, care aparţine de comuna bihoreană Bratca. Femeia în vârstă de 76 ani stă singură şi, săptămâna trecută, vecinii au intrat în panică, întrucât n-o mai văzuseră de câteva zile. Sătenii au sunat joi la Postul de Poliţie al comunei Bratca, temându-se ca femeia să nu fi păţit ceva, scrie ­adevarul.ro. În aceeaşi zi, un poliţist a venit şi a intrat în curtea femeii, iar apoi în casă, unde a găsit-o pe bătrână pe pardoseală, cu faţa în jos. Agentul a întors-o, i-a verificat pulsul şi, pentru că nu părea să aibă semne vitale, a decretat că este moartă. De altfel, poliţistul l-a sunat pe medicul ei de familie, ca să vină şi să constate oficial decesul. El nu l-a mai aşteptat însă pe medic, care nu a mai ajuns în cursul zilei de joi. Agentul  l-a apelat, apoi, pe fiul bătrânei, pentru a-l anunţa despre moartea mamei, şi a plecat. El a lăsat-o pe femeie în frig, până la sosirea fiului, care, ajutat de vecini, a început pregătirile pentru înmormântare. Surpriza uriaşă a venit a doua zi dimineaţa, când oamenii au vrut s-o aşeze pe bătrână în sicriu.

­Femeia a început să dea din mâini şi i-a băgat în sperieţi pe cei prezenţi.

Şocat, fiul ei a sunat imediat la 112, iar dispecerul a trimis urgent o ambulanţă cu un echipaj medical.

„Pacienta se afla în stare avansată de hipotermie”, a dezvăluit, pentru adevarul.ro, Liciniu Venter, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„A fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, pentru îngrijiri medicale”, a adăugat Venter. 

Bătrâna a fost internată la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii medicale din Oradea şi, după cum arată medicii, starea ei este stabilă.

„Pacienta este conştientă şi nu este intubată, având doar mască de oxigen. În funcţie de evoluţia ei, va fi transferată pe o altă secţie a spitalului”, a explicat ieri Lucia Daina, managerul medical al spitalului. Ioana Lascău, agent şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, anunţă că „s-a deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu”, dar că, deocamdată, n-au fost formulate acuzaţii faţă de vreo persoană.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net