Habar n-au avut că sunt milionari în euro

Ultima actualizare:

Norocoşii care au câştigat marele premiu Loto 6 din 49, în valoare de peste 2,5 milioane de euro, după ce şi-au cumpărat biletul de la o agenţie de pe Bulevardul Dacia din Oradea, şi-au ridicat premiul. Cei doi au câştigat 11.371.103,71 lei la categoria I a tragererii suplimentare Loto 6/49 din 15 septembrie, organizată pentru sărbătorirea a 107 ani de la înfiinţarea Loteriei Române. Ei şi-au ridicat câştigul joi, după ce au aflat abia cu o zi în urmă de el, informează Mediafax.

Numerele câştigătoare au fost 15, 39, 44, 36, 19 şi 33.

Biletul care le-a adus marele premiu la Loto 6/49 a fost jucat împreună cu alte bilete, în Oradea, la agenţia 05-044, când au venit în vacanţă în România şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de doar 30,1 lei. Toate cele trei variante jucate s-au dovedit a fi câştigătoare.

Pe lângă premiul categoriei I la Loto 6/49, cei doi jucători au obţinut câştiguri şi cu celelalte două variante, adică un premiu de categoria a III-a în valoare de 372,28 lei şi un premiu de categoria a IV-a, în valoare de 30 de lei. În total, biletul norocos le-a adus jucătorilor un premiu în valoare de 11.371.535,99 lei", scrie Mediafax. Câştigătorii nu au dorit să îşi facă publică identitatea, însă au spus că îşi doresc să-şi cheltuiască banii călătorind cât mai mult.

image
image
image
image
image
image
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net